Concluzia Colegiului Medicilor după decesul celor 17 pacienți de la Spitalul Pantelimon

343
Concluzia Colegiului Medicilor după decesul celor 17 pacienți de la Spitalul Pantelimon - concluzii-colegiul-medicilor-dec-1714571864.jpeg

Articole de la același autor

Nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoalele medicale, transmite Colegiul Medicilor din Bucureşti, în concluziile anchetei făcute la Spitalul Pantelimon din Capitală.


Acuzațiile au fost lansate de un asistent medical: în perioada 4-7 aprilie, în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon din București, au murit 17 pacienți cărora le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați.


„În absolut toate cele 17 cazuri nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoalele medicale sau că cineva ar fi făcut vreun act deliberat de a suprima sau a reduce, în scop criminal, un astfel de drog”, a declarat Liana Pleș, președintele Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor București, în cadrul unei conferințe de presă.


„Din dosarele pe care le-am avut am urmărit în primul rând discuţia cu medicii pe fiecare dosar pentru că trebuie să vă spun că în unele cazuri au fost implicaţi mai mulţi medici, de la doi până la şase medici din aceeaşi secţie. Ceea ce ar fi presupus ca toţi cei şase medici ar fi avut un comportament care medical sau profesional nu era adecvat”, a afirmat Liana Pleş, notează stiripesurse.ro


Ea a mai precizat că au fost audiaţi 23 de medici.


„Comisia a analizat caz cu caz toate cele 17 cazuri de decese şi a audiat 23 de medici, respectiv toţi medicii din secţia de ATI, dintre care bineînţeles că am reţinut pe cei care au fost prezenţi şi în legătură cu cazurile respective. Comisia a constatat că toate cazurile, absolut toate cazurile care au ajuns în ATI, reprezentau cazuri critice în stare foarte, foarte gravă, majoritatea transferuri din alte secţii ale spitalului, unele după mai multe luni de spitalizare. Câteva care au venit deja cu stop resuscitat sau neresuscitat din afara spitalului şi într-un caz, a fost vorba şi de un transfer dintr-un alt spital, al unui caz depăşit, al unui caz foarte grav care s-a prăpădit în aceeaşi zi”, a mai transmis preşedintele Comisiei de Disciplină.


Liana Pleş a menţionat că au fost respectate protocoalele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3999 secunde