Modernizări la subunitățile ISU Dobrogea din tot județul. Vor fi ridicate patru sedii noi!

367

Articole de la același autor

Mai multe subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” vor fi reabilitate în perioada următoare, iar sediul județean de pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Constanța, va fi demolat și reconstruit. Aceste lucrări vor fi plătite din fonduri europene, în cadrul unor proiecte derulate prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Pompierii, salvatorii în roșu constănțeni, răspund „prezent” la zeci de mii de misiuni într-un an: salvează vieți din orice mediu ostil, intră în foc și chiar și în adâncurile apei în acest nobil scop. Dar sediile în care se pregătesc pentru intervenții nu au cele mai bune condiții, nemaifiind renovate de foarte mulți ani. Acestea se vor schimba în perioada următoare, căci mai multe sedii de subunități de pompieri din județul Constanța vor fi reabilitate, ba chiar vor fi construite patru sedii noi, dintre care unul pentru sediul administrativ al inspectoratului, din centrul municipiului Constanța.

„Un aspect foarte important în perspectiva activităților curente îl reprezintă locațiile în care ne desfășurăm activitatea, atât pentru lucrătorii de la sediul inspectoratului, cât și pentru personalul subunităților de intervenție. Deja sunt demarate proiecte pentru reabilitarea lor”, a afirmat colonelul Cristian Mihail Amarandei, inspector șef ISU „Dobrogea”.

Cel mai mare proiect vizează construirea unui nou sediu pentru ISU „Dobrogea”, în locul celui actual. „A fost demarată procedura închirierii, pentru o perioadă de 48 de luni, a unui nou spațiu, unde să funcționeze comandamentul inspectoratului, pe perioada lucrărilor. Procedura este desfășurată de Consiliul Județean Constanța. Trebuie să eliberăm actualul sediu, care va face obiectul unui proiect transfrontalier România – Bulgaria, pentru realizarea unui nou sediu administrativ al inspectoratului”, a precizat inspectorul șef.

Pentru că actuala clădire de pe strada Mircea cel Bătrân, realizată în secolul XIX, nu mai corespunde din punct de vedere a structurii, iar mai mult, reparația și recompartimentarea actualelor spații ar fi mai costisitoare, s-a decis demolarea și ridicarea unei noi clădiri, care să asigure circuitele și condițiile moderne de funcționare, atât pentru administrația inspectoratului, cât și pentru dispeceratul integrat. Procedurile și lucrările vor dura în jur de cinci – șase ani, astfel că abia după această perioadă pompierii se vor întoarce în sediul din centrul municipiului.



Subunități noi la Eforie, Crucea și Adamclisi


De menționat însă că acest proiect vizează doar sediul inspectoratului. În schimb, clădirile unde își desfășoară activitatea lucrătorii Detașamentului Constanța Oraș vor fi reabilitate, alături de alte subunități, din județ.

„Vizăm proiecte de consolidare a clădirilor, de reabilitare a instalațiilor, de îmbunătățire a sistemului termic. Prima unitate avută în vedere, unde proiectul este deja într-o etapă avansată și cât de curând va începe lucrarea efectivă, este Detașamentul de Pompieri Medgidia. Urmează Detașamentul Constanța Port, Secția de Pompieri Mangalia, Detașamentul Constanța Oraș, Stația de Pompieri Midia Năvodari”, a arătat col. Amarandei.

Totodată, vor fi construite și sedii noi pentru unele subunități. „Avem în perspectivă realizarea a trei noi subunități, trei sedii noi. Una în Eforie, unde se va muta subunitatea de la Tuzla, iar alte două subunități la nivelul județului, în zona continentală, în zonele Crucea și Adamclisi. Decizia a fost luată pentru a asigura o distribuire mai eficientă a capabilităților, astfel încât din fiecare sediu unde funcționează o structură operativă de intervenție, timpul de răspuns să fie cât mai scurt. Eficiența noastră este dată în primul rând de timpul de răspuns și apoi de gradul de dotare, de tehnică și nivelul de pregătire”, a mai arătat inspectorul șef ISU „Dobrogea”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4641 secunde