Probe mai grele pentru cei care vor să fie polițiști! Se caută candidați sportivi!

1369
1
Probe mai grele pentru cei care vor să fie polițiști! Se caută candidați sportivi! - sus-1663954897.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Afacerilor Interne intenționează să înăsprească probele de admitere în școlile de poliție, dar și pe cele din concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din Poliție. Scopul este să fie recrutați ca viitori polițiști candidații mai bine pregătiți fizic. Proiectul legislativ a fost făcut public, spre consultare, în transparență decizională.



Modificările propuse au ca scop reevaluarea unor norme procedurale, specifice organizării și desfășurării concursurilor de admitere în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și celor organizate în vederea ocupării prin concurs a posturilor vacante de execuție. Printre modificările vizate se numără: traseul practic-aplicativ, fiind reevaluați parametrii de la două obstacole, respectiv: la obstacolul deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică, înălțimea stativului pe care se depozitează greutățile a fost modificată de la 1,90 metri la 2,15 metri (măsurată de la sol), respectiv de la 1,60 metri la 1,85 metri (măsurată de la nivelul superior al băncii). La obstacolul detenta pe verticală, înălțimea la care este suspendată mingea a fost modificată de la 2,55 metri la 2,65 metri. Totodată, baremul minim a fost modificat de la 3’20” la 3’10”, precum și intervalele de timpi corespunzătoare notelor – de la 3 secunde la 2 secunde.

O altă modificare vizează reevaluarea procedurii de verificare a comportamentului candidaților la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, precum și la concursurile de ocupare a posturilor vacante de execuție. În prezent, verificările de specialitate cu privire la persoana candidatului se realizează prin intermediul structurilor de specialitate ale Poliției Române, precum și prin intermediul Serviciului Român de Informații. Rezultatele comunicate sunt valorificate de compartimentele de resurse umane în nota de cunoaștere. Pentru eficientizarea și simplificarea procedurii de verificare, s-a identificat ca soluție realizarea de către Direcția Generală de Protecție Internă a verificărilor de specialitate și emiterea unui aviz în consecință. Activitatea de verificare se va finaliza prin întocmirea notei de cunoaștere de către compartimentele de resurse umane, inclusiv prin efectuarea de verificări la structurile de specialitate ale Poliției Române, aspect nemodificat față de procedura în vigoare.

Candidatul declarat admis va avea obligația de a depune documentele care certifică îndeplinirea condiției de aptitudine medicală la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale. Termenul de 45 de zile se aplică și în situația în care oferta de ocupare a postului s-a făcut candidatului clasat pe următorul loc.



Comentează știrea

io dixit
24 septembrie 2022
meserie te halesc

ma uit la stiri la televizor si vad niste politisti miiiici, de genul 2 la buletin, ma ia cu frica si teama pentru amaritii aia de camatari, corduneni si alte huidume musculoase ca ei. pot fi politistii karatistii lui peste prajit ca nu fac fata. bat tigaii la ei ca la fasole. daca nu vin trupele speciale, sint haliti. ma uit la stiri din alte tari, si vad niste huidume de politisti care numai prin prezenta fizica impun respect. inaltimea, kilogramele, ar trebui sa fie primele criterii la admitere. daca nu stie sa recite din blaga, nu ma intereseaza. sa stie legea si s-o aplice.

Pagina a fost generata in 0.4255 secunde