Un nou submarin pentru România! Vis măreț sau plan sortit eșecului?

2370
1

Articole de la același autor

Pe lista de obiective pentru Forțele Navale, pentru 2023, se află și demararea programului de achiziționare de submarine. Sunt deja cinci ani de când se tot discută despre înnoirea dotărilor marinarilor, la acest capitol. Dar și 27 de ani de când singurul submarin din dotarea României, „Delfinul”, este legat la cheu.

Forțele Navale nu excelează la capitolul dotări. Nu mai este o noutate pentru nimeni, de altfel în repetate rânduri, în ultimii ani, inclusiv persoanele care s-au aflat la conducerea Ministerului Apărării Naționale au făcut referire la faptul că marina este un fel de „rudă mai săracă” și a fost ocolită când a fost vorba de investiții în echipamente. 2023 se dorește a fi anul în care se schimbă lucrurile, după cum au arătat reprezentanții Forțelor Navale, cu ocazia bilanțului desfășurat pe 30 ianuarie, în fața mai-marilor ministerului. Printre altele, pe lista obiectivelor pentru anul în curs este demararea programului „Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice”.



„Alături de Programul SIML (Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă), pe termen scurt, Forțele Navale Române acordă o importanță deosebită inițierii programului «Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice» și achiziționării de nave vânătoare de mine, nave de intervenție pentru scafandri, vehicule amfibii de asalt și de elicoptere cu capabilități de luptă la suprafață. Până la finalizarea acestor programe, continuăm programele de reparații capitale și de modernizare a platformelor navale aflate în serviciu, pentru a ne îndeplini obiectivele”, a afimat viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale.

Ideea ca în dotarea marinei să intre submarine nu este nouă. Ea este vehiculată de aproape cinci ani.

În 2018, ministrul Mihai Fifor făcea publică intenția de a fi achiziționate nu una, ci trei astfel de nave. „S-a speculat foarte mult că aș fi afirmat că Forțele Navale vor fi dotate cu un nou submarin. Cred că am fost greșit înțeles. Este vorba de trei submarine cu care Foțele Navale Române intenționează să se doteze pe termen mediu și lung, un program major de înzestrare. Poate părea un proiect ambițios, dar este perfect realizabil și putem face lucrul acesta într-un șantier naval românesc”, afirma Fifor,

într-o vizită la Constanța.

În vara anului trecut, după dislocarea trupelor franceze la Baza Mihail Kogălniceanu, în cadrul unei vizite a oficialilor francezi în România a fost semnată inclusiv o scrisoare de intenție pentru achiziționarea de submarine Scorpene, de la o firmă din Franța. De atunci însă demersurile au bătut pasul pe loc, existând informații cum că cele două părți, cea română și cea franceză, nu s-au înțeles la aspectele financiare, estimându-se că valoarea proiectului ar fi undeva la 500 de milioane de euro.



Are România nevoie de submarine?

Militarii de carieră consideră că da. „Faptul că o țară precum România nu deține submarine e o chestiune dureroasă”, a afirmat generalul (r) Mircea Mîndrescu, pentru DefenseRomânia. „Evident că e nevoie de submarine. Noi în partea subacvatică, în afară de puitoarele de mine, care, sigur, reprezintă și ele o capabilitate, nu avem altceva. Avem nevoie de submarine și de capabilitatea de luptă în adâncuri, care asigură un sistem extraordinar de important și în furnizarea de informații. Rolul fundamental al unui submarin e de a culege și furniza informații. Marea Neagră prin caracteristicile ei e extrem de generoasă cu posibilitățile pe care le oferă unui submarin, lucru semnalat și de experții navali. Submarinele sunt mai greu de detectat datorită faptului că sonarul nu funcționează precum în alte medii acvatice. Ne văduvim singuri de posibilitatea de a acționa în mediul subacvatic”, a completat generalul.

Nu mai are cine să repare submarinul „Delfinul”

Singurul submarin aflat în dotarea armatei, „Delfinul”, este legat la cheu de 27 de ani, starea tehnică nu îi mai permite să iasă în misiuni, în larg. În 1996 a fost ultima misiune în larg; la vremea respectivă, submarinul era scos aproape lună de lună, în diverse scopuri: de cercetare, patrulare sau exersare trageri. De atunci însă, din cauza acumulatorilor epuizați, care trebuie înlocuiți, nici aceste misiuni nu mai sunt posibile.



„Submarinul «Delfinul» prezintă limitări în exploatare datorate, în special, epuizării resursei tehnice la unele echipamente specifice. Are nevoie de reparații și de modernizarea sistemelor specifice de la bord, necesare executării în siguranță a misiunilor de luptă”, ne-au precizat în trecut reprezentanții Forțelor Navale cu privire la starea tehnică actuală a submersibilului.

În 2021, se avea în vedere realizarea de reparații capitale, sens în care au fost în analiză „diverși operatori economici specializați, cu experiență în repararea submersibilelor, fiind luate în calcul și experiențele altor națiuni în asigurarea mentenanței echipamentelor similare de proveniență ex-sovietică”. Analiza a fost încheiată, dar „nu s-au identificat operatori capabili de execuție a lucrărilor de reparație și modernizare de o astfel de complexitate”, au punctat Forțele Navale. 



Comentează știrea

Ivan Turbincă
3 februarie 2023
Toasturi cazone

Pe hârtie avem cea mai mare flotă din M.Neagra, la fel cum avem cei mai multî amirali si generali facuti la apelul bocancilor la Cotroceni.Cele mai bune exemple : Gabriel Oprea si Chitac, unul general cu 4 stele (* vezi ce inseamna sa ai grija de izmene,ciorapi si bocanci in armată?) ajuns milionar ,iar al doilea facut amiral ( amiral fără flotă si fără sa fi participat in viata lui la o operatiune militara) doar sa sune bine in campania electorala si la pensie. Să nu-l uit si pe bravul soldat Ciucă, un fel de Sveijk al Romaniei si un Mos Teaca al PNL ului, care daca a infulecat o fasole cu ciolan la o popota prin Afganistan ,domn presedinte l-a facut ministru si apoi premier.Să ne mai amintim de scandalul plagiatului( adica a furtului intelectual)? MApN decat sa investeasca in submarine sau corvete mai bine ar investi in agricultura ,macar acolo au experientă de pe vremea lui Ceausescu ( vezi muncile agricole) sau in fabrici de textile , sa faca măști, Ciucă & Țuțu de la Romarm au experiență. PS.1. * G.Oprea a fost ofițer de intendență in armată 2. "Profesionistul " Țuțu din fruntea Romarm , era girat in functie de catre bravul ministru Ciucă din guvernul Orban

Pagina a fost generata in 0.5551 secunde