Dorin Maer, directorul Sucursalei Regionale Căi Ferate Constanţa:

"Am avut intervenţii pe viscol şi ninsori, în acele ore când nu ai fi scos nici câinele din casă!"

4748

Articole de la același autor

Despre CFR, se spunea odinioară că este a doua armată a României, nu numai din punct de vedere al resursei umane, ci şi al organizării şi rigorii activităţii. Cum mai stau lucrurile la ora actuală în aria feroviară, ce investiţii s-au mai făcut la Constanţa, ce perspective există pe termen lung, cât de interesaţi mai sunt tinerii de o carieră în uniforma vişinie? La aceste întrebări am primit răspuns de la directorul Sucursalei Regionale Căi Ferate (SRCF) Constanţa, Dorin Maer.

- Domnule director, care este stadiul investiţiilor în ceea ce priveşte infrastructura feroviară din Portul Constanţa? Deblocarea liniilor are legătură cu actualul context politic internaţional, marcat de războiul din Ucraina, sau a făcut parte dintr-un proiect mai amplu căruia abia acum i-a venit rândul?

- Investiţiile în infrastructura feroviară din Portul Constanţa continuă şi în anul 2024. Recent, a fost semnat contractul de achiziţie pentru proiectul „Lucrări de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanţa - Prioritatea 3”, contract în valoare de 31.546.993,03 lei fără TVA, echivalent a 6.402490,83 euro. În ianuarie 2024, vor începe şi lucrările propriu zise care constau în înlocuirea suprastructurii de cale ferată pe un număr de şapte linii, totalizând 1,450 km. De asemenea, vor fi înlocuite 14 aparate de cale şi seturile de traverse speciale din lemn la un număr de patru aparate de cale. Au fost finalizate şi s-a făcut recepţia lucrărilor din Prioritatea 1 şi Prioritatea 2, care au vizat un total de 99 de linii (43,193 km), şapte treceri la nivel şi 126 aparate de cale.

Lucrările de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare publice din incinta Portului Constanţa, administrate de SRCF Constanţa, au fost stabilite în conformitate cu prevederile Măsurii 4.1 din Memorandum-ul pentru stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de transport feroviar de marfă din zona Portului Constanţa, iniţiat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Aşa cum se arată şi în preambulul Memorandum-ului, în contextul geopolitic de la data iniţierii şi semnării lui, dar şi actual, Portul Constanţa a devenit un obiectiv de importanţă deosebită pentru fluxurile de marfă transportate pe Marea Neagră. Mărfurile ce urmau a fi descărcate în porturile ucrainene au ajuns în Portul Constanţa pentru a fi tranzitate pe cale ferată şi rutieră către destinaţia finală. 




- Ce s-a întâmplat cu vagoanele care ani buni au blocat liniile, au fost valorificate prin vânzare, date la fier vechi?

- La data semnării Memorandum-ului, în aprilie 2022, în staţiile Constanţa Port Zona A, Constanţa Port Zona B şi Constanţa Port Mol 5 din zona Portului Constanţa, administrate de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, în grupele de primiri/expedieri trenuri în/şi din reţeaua de cale ferată, în grupele de manevră, garare şi acumulare vagoane existau linii de cale ferată care nu se află în exploatare, cu restricţii şi pe care staţionau 743 de vehicule feroviare, ce nu mai erau apte de circulaţie. Capacitatea de operare redusă din zona Portului Constanţa, cauzată de starea precară a infrastructurii feroviare publice, precum şi de creşterea fluxului de transport mărfuri ce trebuie operate în Portul Constanţa a impus acest plan de măsuri urgente în vederea creşterii capacităţii de transport feroviar în zona portuară.

În ceea ce priveşte cele 743 vagoane, acestea aparţineau CFR Marfă. Pentru informaţii referitoare la acestea, am rugămintea de a vă adresa proprietarului.

- În privinţa gărilor din judeţ, s-au făcut investiţii, lucrări de modernizare? Câteva exemple, punctual.

- Referitor la gările din judeţul Constanţa, în cursul anului 2023, s-au făcut lucrări curente de reparaţii şi întreţinere. O parte dintre ele sunt cuprinse în mai multe proiecte majore de investiţii de modernizare şi reabilitare.

Unul dintre aceste proiecte este cel privind „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România”, care face parte din Master Planul General de Transport al României. În cadrul acestuia, pe raza SRCF Constanţa, sunt prinse patru staţii: Neptun hc, Costineşti Tabără, Ciulniţa şi Mangalia”. În prezent, la nivel de companie, se evaluează ofertele depuse pentru proiectare şi execuţie.

Lucrările propuse au ca scop principal îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare în staţii şi furnizarea de servicii de calitate pentru călători, prin aducerea staţiilor la parametrii de funcţionare care să respecte normele de exploatare româneşti, internaţionale şi europene în domeniul feroviar. Prin implementarea proiectului, staţiile de cale ferată şi clădirile de călători vor fi în conformitate cu parametrii tehnici ceruţi de standardele şi legislaţia europeană/internaţională în vigoare.

Sucursala Regională CF Constanţa are, permanent, în atenţie situaţia staţiilor şi a terenurilor aflate pe raza regionalei, reabilitarea şi modernizarea acestora, cât şi sporirea gradului de satisfacţie al călătorilor.

- Cum se prezintă CFR Infrastructură Constanţa la capitolul personal? Este acoperită organigrama, ar mai fi nevoie de personal, mai există specialişti, mai sunt tinerii interesaţi de o carieră în transporturile feroviare?

- La capitolul personal, SRCF Constanţa are organigrama ocupată în procent de aproximativ 80%.

Încă mai sunt tineri pasionaţi de acest domeniu. În general, este vorba despre persoane care vin din familii de CFR-işti şi care sunt deja familiarizaţi cu fenomenul, dar sunt şi tineri care vor să facă o carieră în CFR.

- Dincolo de activitatea feroviară cotidiană, ce evenimente aţi organizat în 2023 - o trecere în revistă - şi ce v-aţi planificat pentru anul 2024?

- În iulie 2023, SRCF Constanţa a fost gazda evenimentului „85 de ani de la intrarea primului tren în Oraşul Tulcea“, în cadrul Festivalului Delta Waves, organizat la solicitarea Consiliului Judeţean Tulcea, sub patronajul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Cu această ocazie, Trenul Regal s-a deplasat de la Bucureşti până în Gara Tulcea, unde a putut fi vizitat de către cei interesaţi. De asemenea, în Gara Tulcea a fost organizată, cu aceeaşi ocazie, o expoziţie de fotografie în cadrul căreia a fost prezentată evoluţia căii ferate din judeţul Tulcea.

Au mai fost organizate la nivel local diverse acţiuni de promovare prin intermediul mass-media, dar şi online, a activităţii şi hobby-urilor colegilor din cadrul SRCF Constanţa. Astfel, cu ocazia Zilei Dobrogei, Regionala CF Constanţa a organizat, atât la sediul Regionalei, cât şi în Gara Constanţa, o expoziţie de fotografie, în care a fost prezentată evoluţia căilor ferate dobrogene.

Un proiect iniţiat la nivel local este „Biblioteca din Gară“. Aceasta a fost inaugurată la începutul lunii decembrie 2023, prin efortul angajaţilor din cadrul SRCF Constanţa, iar călătorii care trec prin Gara Constanţa îşi pot alege o carte în mod gratuit dintre sutele de volume aflate pe rafturi, pentru a le fi partener de drum.

Tot în decembrie 2023, SRCF Constanţa a iniţiat o campanie caritabilă, intitulată „De Crăciun, toţi copiii merită să primească daruri”. Sensibilizaţi de lipsurile familiilor care au nevoie de susţinere, zeci de angajaţi din cadrul CFR Infrastructură Constanţa, cărora li s-au alăturat şi salariaţi de la CFR Călători, au donat bani, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dulciuri, produse de igienă, jucării şi alimente neperisabile, pentru a le face o bucurie, de Crăciun, micuţilor mai puţin norocoşi.

Pentru anul 2024, ne dorim să finalizăm sau să materializăm proiectele aflate în diverse stadii de implementare. 




- În final, o recomandare pentru constănţeni: de ce ar alege deplasarea cu trenul în locul uneia cu autoturismul sau autocarul?

- Pe constănţenii care aleg deplasarea cu trenul în locul celei cu autoturismul sau autocarul nu putem decât să îi asigurăm că angajaţii SRCF Constanţa depun eforturi susţinute pentru a asigura o cât mai bună circulaţie a trenurilor, aşa cum a fost de exemplu şi pe perioada ultimului cod galben de viscol şi ninsori. Am avut copaci rupţi şi căzuţi în gabarit, linii de înaltă tensiune avariate, plus multe alte incidente la care s-a intervenit chiar şi în acele ore când nu ai fi scos nici câinele din casă, pentru a remedia avariile şi a menţine infrastructura funcţională. Dar aceasta ne este meseria!

- Domnule director, mult succes în activitate!

- Vă mulţumesc! 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2865 secunde