Ionuț Galani: "Dacă nu ai emoţii constructive, părerea mea este că nu ai ce căuta pe scenă"

-Spune-ne, te rog, când ai decis că vrei să alegi această carieră?

-M-am decis să cânt la vârsta de 13 ani. Am văzut un anunţ la Şcoala Populară de Arte că se organizau cursuri de canto şi m-am înscris şi eu pe listele lor. De fapt, acolo am început să cânt, mai întâi muzică uşoară, apoi, la 17 ani, am continuat cu muzica grecească. Trebuie să menţionez că tata, în mod special, asculta mereu muzică grecească.



-Cum au decurs anii din perioada adolescenței?

-Aceşti ani au decurs foarte frumos pentru mine, ani plini de bucurie şi satisfacţie, pe care mi-a dat-o muzica. De-a lungul timpului, am participat la diferite festivaluri în ţară, unde am câştigat premii şi m-am întors acasă cu numeroase trofee. Îmi amintesc şi acum de Rovinari, de prima ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară românească din 2001. Pe parcurs, am aflat că această meserie îţi dă satisfacţii numai atunci când o faci cum trebuie şi eşti serios.

-Cât de mult înseamnă muzica pentru tine? Te pasionează şi alte genuri muzicale?

-Muzica înseamnă foarte mult pentru mine. După familie, este muzica, ceva care mă relaxează, care mă face să fiu eu însumi şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi-a dat această şansă de a cânta. Da, am cântat şi alte genuri muzicale. De exemplu, îmi place foarte mult muzica italiană, Adriano Celentano şi nu neapărat că aş fi fost influenţat de tatăl meu, care m-a învăţat foarte multe lucruri şi căruia îi mulţumesc acolo, Sus, pentru că m-a ajutat foarte mult în viaţă. Muzica îţi dă aripi să zbori, să te simţi bine şi, când ai această satisfacţie şi vezi că publicul este fericit, este cea mai mare satisfacţie a unui artist. Este minunat să vezi că publicul este vesel şi ştii că ai făcut-o pe munca ta şi nu ai fost ajutat de nimeni, este tot ce contează. Cu ani în urmă, se zvonea că m-a ajutat Jean Constantin să evoluez. De la el am avut foarte multe de învăţat, nea Jean a fost un mentor pentru mine, pentru că am învăţat să fiu OM, să fiu corect, iar de la tatăl meu, la fel.



-Toată lumea știe că ai crescut în prezența marelui actor Jean Constantin. Ce a însemnat el pentru tine?

-Şansa să stau lângă regretatul actor a fost ceva măreţ. Am stat lângă el din 1981 până în anul 2010, când s-a stins. A fost o mare onoare pentru mine, tatăl meu, pentru familia mea. Când mă aflam în compania lor, mă simţeam extraordinar, radiam de fericire. Numai dacă asistai la poveştile lui Jean Constantin, nu aveai cum să stai nemişcat. A fost un suflet bun, blând, care îmi lipseşte foarte mult, la fel ca şi tatăl meu.

-Ce amintiri mai păstrezi despre el?

- Am foarte multe amintiri frumoase legate de nea Jean. Îmi amintesc și acum că el m-a urcat prima oară pe scenă, la un restaurant din Mamaia, care era arhiplin. Eu nu cântam pe atunci, pentru că eram copil. Totul se petrecea înainte de ’89. În acea zi, el m-a chemat pe scenă şi m-a pus să vorbesc la microfon pentru prima dată în viaţa mea. Mi-era tare teamă. Am îngheţat, nu ştiu dacă am zis vreun cuvânt. Am plecat, apoi dumnealui a făcut o glumă. De asemenea, din primăvară şi până-n toamnă, mergeam în fiecare zi în Portul Tomis, unde-i plăcea, la pescari, după care ne duceam la restaurant, iar oricine sosea era binevenit la masă. Dacă veneau prieteni de-ai mei, îi invita la masă de parcă erau de-ai dânsului. Când eram mic, îmi amintesc că le dădea bani tuturor copiilor pe care-i vedea mai amărâți.

-Ce loc ocupă familia pentru tine?

-Familia, pentru mine, înseamnă totul. Am doi copii şi o soţie minunată, care mă acceptă aşa cum sunt, pentru că şi noi avem defectele şi nebuniile noastre. Îi mulţumesc pentru tot și că îmi este alături. Pe copii, Ianis şi Maria, îi iubesc enorm şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi i-a dăruit şi încerc să îmi petrec cât mai mult timp cu ei.

- Când a început colaborarea cu membrii Ansamblului Asteria?

-Cu Asteria am deja 12 ani de colaborare, ani frumoşi, în care s-au legat prietenii, timp în care ne-am înţeles mereu foarte bine. Asta mi-a plăcut tot timpul la noi, că suntem prieteni și că ţinem unii la alţii. Ansamblul de dans grecesc „Asteria” completează atmosfera la concerte și adaugă un plus de autenticitate și culoare evenimentelor la care suntem invitaţi. Purtând costume tradiționale grecești strălucitoare și cu mișcări pline de energie, dansatorii talentați aduc întotdeauna în scenă dansurile tradiționale grecești precum sirtaki, hasapiko și zeibekiko.

-Mai ai emoţii când urci pe scenă?

-Emoţii sunt tot timpul pe scenă. Dacă nu ai emoţii constructive, părerea mea este că nu ai ce căuta pe scenă. Am avut foarte mari emoţii la primele spectacole, mai ales că ştiam că în sală se află şi părinţii mei. De fiecare dată când am un spectacol, fie el mai mic sau mai mare, sunt copleşit de emoţii, dar noi, artiștii, trebuie să fim mereu acolo, pentru public.



-Dacă ai avea şansa să o iei acum de la început, ce carieră ai alege?

-Dacă aş avea şansa să o iau de la început, mi-aş alege aceeaşi carieră şi aş vrea ca totul să fie la fel ca până acum. Foarte mult m-a afectat moartea tatălui meu, în urmă cu nouă luni, şi asta nu aş vrea să fie la fel. Atât.

-Ce îţi place să faci în timpul liber?

- În timpul liber, îmi place să stau cu prietenii. Uneori, mai ieşim la un restaurant, suntem oameni normali, râdem, glumim.



-Ce vrei să le transmiţi constănţenilor?

-Vreau să le spun că, pentru mine, Constanţa rămâne mereu numărul 1, oriunde aş pleca în lumea aceasta. Nu dau pe nimic Constanţa mea, aşa cum zicea şi Jean Constantin. Eu mă simt acasă aici, mă simt iubit, mă simt în largul meu. Nu aş putea pleca niciodată din acest oraş. Pe această cale, le doresc tuturor Sărbători fericite, multă sănătate, să îşi iubească mai mult aproapele, să fie mai buni şi mai darnici cu semenii lor.