Noul director al DGASPC Constanța, George Dănilă, provocări și perspective de viitor. "Vrem să fim mai ceva decât europenii"

 -În primul rând, se face un dosar și se analizează starea materialului. Sunt impuse niște condiții care înainte nu erau de bază. Acum durează ceva mai mult evaluarea. Este termenul acesta de depunere dosar și evaluare psihologică. Se merge pe profilul părintelui și pe cel al copilului care va fi adoptat. În general, la noi vin părinții care au trecut prin alte proceduri, precum inseminare artificială sau fertilizare, și își doresc să adopte un copil. La momentul actual, în evidența noastră sunt 190 de dosare, dintre care 47 au fost primite anul acesta. Tot anul acesta, 52 de adopții au fost finalizate și 20 se află în curs. În total, sunt cam 72 în diferite etape. Dar 52 s-au finalizat. Chiar sunt persoane care au copii, dar vor să și adopte. Copiii sunt dați în asistență maternală, tocmai pentru a se obișnui cu familia.

- Ce așteptări au părinții adoptivi atunci când vin să cunoască un copil?

- În principal, părinții vin cu preferințe pe partea asta, să fie sănătos, să nu aibă probleme genetice, psihice sau altele. Dar am avut situații în care oamenii au luat și cazuri medicale. Când prinzi drag de cineva, nu mai ții cont ce probleme are. Foarte important, copilul alege familia. Cel puțin acum zeci de ani, era ca la piață… Acum nu mai este chiar așa. Timp de trei luni durează formarea lui ca părinte. Până decurg și vizitele cu copilul mai iei o săptămână să vezi cum se acomodează. Durează, în total, cam doi-trei ani. Mai este o barieră care la început există, dar în timp dispare: să nu fie copil de romi. Dar sunt situații în care oamenii au trecut de această barieră și au copii frumoși, educați. Au fost situații în care unele familii au renunțat la procedură pe parcurs pentru că durează mult sau din diverse motive. Dar unii dintre ei își reînnoiesc atestatul și tot mai așteaptă o șansă. Copiii nu trebuie priviți ca o marfă. Au un suflet și au nevoie de iubire.

- Cum se desfășoară procedura cu părinții naturali? Care sunt rigorile?

- Până să dai copilul în adopție, încerci să convingi familia care l-a părăsit să îl ia înapoi acasă, că nu e un lucru bun să-ți abandonezi propriul copil. Asta e prima etapă. E destul de greu, iar rata de reușită este mai mică, tot spre adopție ajung majoritatea. Sau mai sunt persoane care își dau seama de greșeală și, după câțiva ani, instinctul matern se dezvoltă altfel. Am avut câteva cereri în care, adulți fiind, au cerut de la noi date să își cunoască familia. Iar locuințele protejate le creăm tocmai pentru a realiza un nucleu familial unde învață să se aprovizioneze, să-și gătească, să facă curățenie, să se întrețină singuri și să fie incluși cât mai ușor în societate.

- Instituția sprijină copiii din cadrul centrelor care au diverse talente?

- Noi ne ținem de ei, de educația lor, le urmărim evoluția la școală, toate acestea sunt monitorizate strict. Avem un copil care cântă cu cornul, un instrument pe care nu prea îl găsești pe piață. Și am reparat instrumentul, tocmai în ideea să performeze. Avem și o promisiune vizavi de cei care sunt dotați cu talente. BRD, de exemplu, vrea să vină în sprijinul acestor copii cu o sponsorizare, astfel încât să-i ajutăm cât mai bine.

- Cât de greu este pentru dumneavoastră, în calitate de director, să manageriați o instituție atât de complexă?

- Eu am lucrat pe partea asta administrativă. M-am lovit de toate și în toate. Aici, accentul se pune pe asistența socială, care la primărie nu este la aceeași amploare. E o provocare, pentru că este altceva. Dar e ca la tine acasă. Te mai lovești și de nevoia banilor, dar hai să nu dăm vina pe bani. Cel mai mult contează să ai o echipă în spate. Dacă ai o echipă bună, răzbești și realizezi ceea ce îți propui. Am avut o oarecare temere când am venit. Prima dată am venit ca director economic. Era colectiv nou, mai mare. Și surpriza a fost una plăcută, pentru că sunt niște oameni foarte pregătiți pe toate sectoarele. Îmi doresc să mai completez. Unii, din motive financiare, au plecat și îmi doresc să revină, dar să vedem. Dar, una peste alta, complexitatea este mare, dar e frumoasă.

- Cum sunt organizate activitățile cu beneficiarii în cadrul centrelor?

- Activitățile sunt pe categorii de vârstă, pe nivelul lor de dezvoltare intelectuală. E o recuperare, prin fel și fel de programe. La noi, marea majoritate sunt cu dizabilități. Avem și excursii organizate, pentru că, până la urmă, e ca la școală. Ai și școală, ai și vacanță. O să fii surprins când o să vezi că un copil de 16 ani încearcă să deseneze în cadrul unui contur. Trebuie să-l duci de la a desena în cadrul conturului până la a picta independent. Toate astea sunt făcute pe un ghid. Unii, săracii de ei, dacă nu le oferi și tratamentul respectiv, sunt pierduți…

- Cum trebuie să se comporte personalul în astfel de situații?

- Personalul trebuie să empatizeze cu ei. Și nu trebuie să se comporte ca o mamă, pentru că intervin geloziile. Așa cum sunt ei, au sentimente. Personalul trebuie să fie puțin echidistant, dar să le insufle acea căldură părintească.

- Domnule director, ce proiecte are în derulare Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța?

- Ca proiecte, suntem pe partea asta de extindere a locuințelor protejate, pentru că, până acum, centrele erau mamut. Adică, aveai 100-120 și ceva de persoane într-un singur loc. S-a mers pe ideea de familie și atunci, automat, nu ai voie să ai mai mult de 50 de oameni într-un centru și, pe locuință protejată, mai mult de 12. Pe nevoia asta, am dezvoltat construcții. Am făcut recepție și deja am și mutat beneficiari la Chirnogeni. Urmează Bălcescu. După ce termini construcția, faci recepția finală, urmând partea de licențiere și de autorizare din toate punctele de vedere. Și acestea durează, îți mai ia o lună-două. Urmează Medgidia, unde va fi tot un centru pentru copii, Murfatlarul, la fel. Acolo, la Murfatlar, avantajul este că au și școala gard în gard. Până la sfârșitul anului, sper să ne ajute și constructorii, la Mangalia, tot pentru un centru de copii. La Băneasa, avem și o mică dificultate tehnică din punct de vedere al distribuției curentului electric, pentru că trebuie să montăm un stâlp. La Negru Vodă, la fel, vom face un centru. Mergem pe locuințe protejate, să creăm un cadru familial. Mai este și Topraisarul, pentru care vom obține de la Consiliul Județean finanțare pentru 2024. Și mai avem centre vechi pe care vrem să le reabilităm, să facem o reparație capitală, să putem ține într-un mediu sănătos acești beneficiari. Deci avem destule și toate astea mănâncă fonduri. Dar cei de la Consiliu au fost întotdeauna aproape de noi și, împreună cu președintele Mihai Lupu, ne vor ajuta. Chiar recent am fost și am vorbit cu domnul președinte. I-am arătat ce avem ca propunere pentru investiții aferente anului 2024 și urmează să le soluționăm.

- Cât durează un astfel de proiect? Cum arată viitorul?

- La ce avem, a durat... Un proiect trebuie să dureze maximum doi ani de zile. Noi am avut ghinionul că a venit și pandemia, pe urmă au intervenit și diferențele de prețuri. Termenul limită îl avem acum pe 31 decembrie. Suntem acolo, la 80%. Sperăm că o să fim 100% la sfârșitul lui decembrie și să ne rămână doar partea de licențiere, autorizare. Oricum, din ce am vorbit și cu colegii mei, 2024, în luna iulie, cam suntem gata cu toate proiectele acestea de investiții. Adică ne așezăm într-un ritm normal de lucru. Perspectiva e pe termen scurt. Singurul care ar fi pe termen mediu e la Ovidiu. Termenul mai durează, pentru că a fost un internat de școală și clădirea e destul de mare. Am cerut o estimare și se duce la vreo 18 milioane de lei. Dacă nu se va scoate nimic, atunci, va fi în sarcina Consiliului Județean să ne ajute cu aceste fonduri. Automat, estimăm doi - trei ani pentru acea lucrare. Pentru că vrem să creăm și niște laboratoare, funcționale nu numai pentru copii sau instituția noastră. Vrem să lucreze la ele toată comunitatea din municipiu. Și vrem să le dotăm, vrem un anumit standard. Adică vrem și noi ceva peste ce au alte țări. Vrem să fim mai ceva decât europenii. Nu văd că nu s-ar putea realiza. Vrem și noi performanță, să nu mai plecăm în alte țări, ci să facem la noi. Sponsorii vin mai greu când e vorba de adulți decât atunci când investițiile sunt pentru copii.