Administraţia locală continuă lucrările în oraşul Năvodari

267
Administraţia locală continuă lucrările în oraşul Năvodari - navodari-modernizari-1682102449.jpg

Articole de la același autor

Oraşul Năvodari continuă să se dezvolte şi la acest lucru contribuie din plin administraţia locală. Primarul Florin Chelaru a transmis, prin intermediul paginii sale personale de Facebook, faptul că în oraş se lucrează la reabilitarea asfaltului, zonelor pietonale, dar şi a scurgerilor care întâmpină probleme în momentul când plouă abundent.

„Am început lucrările pentru modernizarea zonelor pietonale din centrul orașului, între Troiță și fostul IRIMEX. Vom amenaja suprafețe de peste 2.600 mp cu pavele, vom reface trotuarele și infrastructura pietonală din zona centrală.

De asemenea, vom face noi pante pentru scurgerea apei pluviale, astfel încât locatarii blocurilor din zonă să nu mai aibă probleme cu inundarea subsolurilor sau infiltrarea apei. În același timp, RAJA reabilitează și extinde sistemul de canalizare pentru a nu mai exista probleme cu refulările.


În paralel, în cadrul unui alt proiect cu fonduri europene, vom asfalta și moderniza străzile principale din centrul orașului. Am început deja cu Plopilor, vom continua cu Albinelor, Constanței, Recoltei, Nuferilor, Rândunelelor și Corbului.

Știu că în prezent toată zona, ca întreg orașul de altfel, arată ca un șantier, dar treptat vom finaliza lucrările și lucrurile vor reintra în normal.

Vă cer înțelegere și îmi cer scuze pentru disconfortul creat în executarea acestor proiecte importante pentru oraș”, a transmis primarul Florin Chelaru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7412 secunde