Aleşii judeţeni au refuzat, din nou, retragerea CJC din Asociaţia de Dezvoltare Durabilă Constanţa

1249
Aleşii judeţeni au refuzat, din nou, retragerea CJC din Asociaţia de Dezvoltare Durabilă Constanţa - fond-seedinta-cjc-1713984571.jpg

Articole de la același autor

Consilierii judeţeni s-au reunit miercuri, 24 aprilie 2024, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota un număr de 18 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Dintre acestea, proiectul numărul 79/15.04.2024, privind retragerea Unității Administrativ-Teritoriale Județul Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, și proiectul numărul 94/19.04.2024, privind declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al societății Drumuri Județene Constanța S.A., nu au primit votul favorabil al aleșilor locali, pentru a fi adoptate.

Aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului județului Constanța pentru activități de tineret de interes local, conform Legii nr. 350/2006, a făcut obiectul primului proiect înscris pe ordinea de zi. Anul acesta, fondul destinat programelor pentru tineret este în cuantum de 500.000 lei, iar pentru valorificarea acestuia se va organiza un concurs local de proiecte în baza Regulamentului aprobat miercuri, ce are ca scop stabilirea procedurii pentru atribuirea contractelor de finanțare.

Un alt proiect important adoptat în ședința de miercuri a fost cel cu privire la aprobarea documentatiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Constanţa, pentru LOT 3, GRUPA 03.

Reamintim faptul că, prin procedura de achiziție desfășurată la nivelul anului 2022, au fost atribuite un număr de șapte loturi din totalul de opt, Lotul 3 (corespunzător grupei 03 de trasee) rămânând singurul neatribuit, urmare a depunerii de oferte inacceptabile și neconforme. Pentru a asigura continuitatea serviciului public județean de transport de persoane pe lotul 3, Consiliul Județean Constanța inițiază procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedura concurențială de ofertare, ca măsură absolut necesară. Această procedură vizează o perioadă limitată de timp, respectiv până la finalizarea licitației aflate în curs de desfășurare, atribuirea noului contract și finalizarea perioadei de mobilizare a operatorului declarat câștigător.

Proiectul a fost adoptat în forma prezentată, cu asumarea de către conducerea instituției ca el să fie reluat într-o ședință extraordinară în cel mai scurt timp posibil. În această nouă rundă, se vor include, la solicitarea consilierilor județeni, amendamentele propuse de Uniunea Elevilor Reprezentanți, în conformitate cu legislația în vigoare și avizate de specialiștii instituției.

Alte două proiecte au vizat aprobarea Organigramei și Statului de Funcții în cazul a două instituții medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța. Este vorba despre Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Modificările propuse în cadrul acestor proiecte vor aduce actualizări necesare pentru asigurarea funcționării optime a celor două instituții. În cazul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța au survenit modificări în sensul transformării unor posturi și promovării personalului încadrat al unității, numărul total de posturi rămânând neschimbat, respectiv 253.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-au adus modificări organigramei, rezultând o creștere a numărului total de posturi de la 3.945 la 3.869. În cadrul acestei ajustări, numărul posturilor permanente a fost suplimentat de la 2.724 la 2.749, în timp ce numărul posturilor destinate medicilor și farmaciștilor rezidenți a fost redus de la 1.221 la 1.120.

Ședința s-a ținut în format hibrid, fiind prezenți în total 36 de consilieri județeni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2313 secunde