Deputatul Bogdan Huţucă: „Primăria Constanța va mai construi, în următorii doi ani, un alt spital nou”
Articole de la același autor
„Administrația liberală a Constanței a construit, în timp record, primul spital nou din municipiu, din ultimii 40 de ani, cu imagistică de ultimă generație, RMN și CT. Capacitatea imagistică a sistemului sanitar public din Constanța crește exponențial numai prin acest proiect. Simultan, primăria are finanțare asigurată și pentru consolidarea și renovarea capitală a clădirii centrale a Spitalului de Boli Infecțioase. Rețin și vreau să reiau și aici un lucru pe care l-a spus primarul Vergil Chițac. Lucrurile astea trebuiau făcute de mult timp. Impresionant este că acest spital a fost făcut practic în câteva luni de zile. Asta este normalitatea către care trebuie să ne îndreptăm! Da, domnule primar. De altfel, majoritatea proiectelor pe care le dezvoltă administrația PNL (termie, infrastructură, energie, parcuri, școli/grădinițe) trebuiau făcute de mult, dar nimeni nu
s-a apucat măcar de ele. Cei care cumva se zbat orbește să nege evidența lucrurilor și anume că municipiul Constanța se schimbă, repede și bine, sub o administrație corectă și liberală, ar trebui să nu uite că primăria va mai construi, în următorii doi ani, un alt spital nou, cu specializarea Cardiologie și Oncologie, cu finanțare asigurată de peste 120 de milioane de euro“, a transmis deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.