Deputatul Marian Cruşoveanu: "Proiectul Alternativa Techirghiol este extrem de important"

1822
Vara este un adevărat calvar să te deplasezi în sudul litoralului iar acest lucru este resimţit din plin de constănţeni, dar mai ales de turiştii care vin la malul Mălii Negre. Se pierd foarte multe ore în trafic într-o căldură absolul îngrozitoare. Se circulă bară la bară, ceea ce face inevitabil ca nervii şoferilor să cedeze.

În urmă cu mai mult timp, deputatul PNL din Constanţa, Marian Cruşoveanu, care este şi secretarul general al organizaţiei municipale PNL Constanţa, a militat pentru proiectul „Alternativa Techirghiol”.

Chiar dacă la acea vreme mai mulţi parlamentari ai României au fost de acord cu acest proiect, iată că până în prezent lucrurile nu s-au mişcat deloc.

Astfel, Marian Cruşoveanu s-a urcat la volanul maşinii sale şi a făcut un drum până în sudul litoralului, pentru a se convinge, încă odată dacă mai era nevoie, de calvarul prin care trec zilnic mii de oameni.

La finalul călătoriei sale, Marian Cruşoveanu a amintit din nou de „Alternativa Techirghiol” şi de cât de important ar fi acest proiect pentru judeţul Constanţa.

„În plin sezon estival, m-am aventurat încercând să văd ce înseamnă un drum până în sudul litoralului: cozi, ambuteiaje, trafic aglomerat, oameni obosiți, așteptând să ajungă la destinație. Vara vedem cel mai bine cât de important este proiectul Alternativa Techirghiol, drumul expres spre sudul litoralului. Deși proiectul este prioritizat la nivelul instituțiilor centrale, aspectele birocratice și cele tehnice întârzie începerea lucrărilor. Nu vreau să ne aducem aminte de acest proiect doar vara, atunci când vedem cozile kilometrice. De aceea, sper ca acest proiect să se afle pe agenda tuturor parlamentarilor din județul Constanța, indiferent din ce partid fac parte, pentru că este în interesul întregii zone. În noua sesiune parlamentară voi cere, din nou, întrevederi și puncte de vedere, atât ministrului transporturilor, cât și conducerii CNAIR, astfel încât să nu avem întârzieri și abateri în îndeplinirea pașilor spre licitația pentru executarea lucrărilor. Investițiile în infrastructura rutieră sunt cruciale pentru țara noastră și pentru dezvoltarea economică. Sunt, practic, un stâlp de rezistență în modul de a proiecta o țară modernă și europeană, căci drumurile înseamnă, în primul rând, conexiuni, creștere economică, aducând mai mulți bani comunităților locale.

Este bine știut faptul că, acolo unde s-a creat un drum, au apărut oportunități economice care aduc beneficii locuitorilor din zonă. Alternativa Techirghiol va fi o rută care, pe lângă rapiditatea deplasării, va crește interesul economic pentru sudul litoralului, implicit pentru județul Constanța”, a declarat Marian Cuşoveanu.

Alternativa Techirghilol ar urma să reprezinte un drum ocolitor prin intermediul căruia turiştii, dar şi constănţenii, să poată ajunge mult mai uşor în sudul litoralului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4355 secunde