Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, prezent la Ziua Constanţei. "Iubesc Dobrogea!"

1137
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, de la USR, s-a aflat pentru un weekend la Constanţa, unde a participat la depunerea candidaturii lui Cătălin Drulă la şefia partidului, dar şi la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Constanţei.

Politicianul a transmis că s-a simţit extraordinar de bine şi nu s-a ferit să se implice în tradiţionalele hore sau în alte activităţi de acest gen.

Chiar dacă este născut în Sibiu, Nicu Ştefănuţă este un apropiat al oraşului Constanţa, acesta venind la malul mării ori de câte ori are ocazia.


El a fost foarte încântat de ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Ovidiu, acolo unde au avut loc mai multe activități dedicate Zilei Constanței, şi a ţinut să transmită un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook.


„La mulți ani, Constanța! Am fost azi în piața Ovidiu din Constanța, unde am avut ocazia să spun oamenilor câteva cuvinte, ca europarlamentar care aparține și acestui loc. Sincer, iubesc Dobrogea și iubesc Constanța. Pentru mine este locul multor trăiri personale, dar mai ales este un loc cu atâta inimă! Nu vă mai spun că pentru orice împătimit al muzicii și dansurilor a fost un cadou imens să vezi tineri dansând pe muzică armână, greacă, turcă sau romă. M-am prins și eu la Pamporea și, după ce mi-am sclintit inițial glezna, i-am dat de capăt. Oameni buni, ce bine că putem să ne bucurăm din nou împreună, să dansăm, să ne întâlnim și să iubim! Asta a fost Dobrogea mereu. Poate e marea, poate sunt oamenii de toate felurile ce au trecut pe aici, poate e Ovidiu și poezia, poate e natura, poate e portul. Dar cert este că e minunat să fim diferiți și totuși să trăim bine împreună. La mulți ani, Constanța!”, a transmis Nicu Ştefănuţă.


Europarlamentarul a fost foarte încântat şi de piesele de teatru puse în scenă cu ocazia Zilei Constanţei.

Acesta a rămas impresionat de calitatea actorilor care au interpretat fără greşeală personaje din istorie, dar şi de recuzita bogată a acestora.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6389 secunde