Primăria Cumpăna marchează, miercuri, Ziua Armatei. Iată programul evenimentului

527
Primăria Cumpăna marchează, miercuri, Ziua Armatei. Iată programul evenimentului - ziua-armatei-1698137983.jpg

Articole de la același autor

Primăria şi Consiliul Local Cumpăna marchează, miercuri, 25 octombrie, manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române, așa cum procedează an de an în această zi de importanță istorică.

Evenimentul se va desfășura dupǎ urmǎtorul program:

- ora 11.00 - depuneri coroane de flori la “Memorialul Eroilor”, amplasat în comuna Cumpăna, Str. Sos. Constanței nr. 2B;

- ora 11.15 - Monumentul Eroilor din Primul Rǎzboi Mondial situat ȋn apropierea Bisericii „Sfânta Maria”;

- ora 11.30 - Monumentul eroilor din cel De-al Doilea Război Mondial și Monumentul Veteranilor, situate în fața Casei de Cultură din Cumpăna.

De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții Administrației Publice Locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.

În cinstea acestei zile, la Cumpăna vor defila militarii Batalionului 341 Infanterie Topraisar – Brigada 9 Mecanizată Mărășești.

„La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!”, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4892 secunde