Primarul din Techirghiol, Iulian Soceanu, reabilitează o clădire emblematică din oraș, veche de peste 100 de ani

1723
Primarul din Techirghiol, Iulian Soceanu, reabilitează o clădire emblematică din oraș, veche de peste 100 de ani - fond-soceanu-techirghiol-1712064147.jpg
Reabilitarea totală a corpului vechi al Primăriei Techirghiol a început în urmă cu o lună şi jumătate, iar în acest moment se lucrează intens, atât la interior, cât şi la exterior. Clădirea, veche de peste 100 de ani, cunoscută şi sub numele de „Vila Păpuşica”, a funcţionat ca sediu al administraţiei locale până la începutul lunii ianuarie în anul 2021, atunci când a fost inaugurat noul sediu al primăriei.

„Sunt lucrări de consolidare, în primul rând, pentru că este o construcţie veche care are peste 105 ani de când a fost ridicată. Era extrem de necesar să consolidăm acest imobil. Am păstrat aceeaşi compartimentare, vom avea birouri şi o sală care va fi a Consiliului Local Techirghiol. Există o uşă comună între cele două clădiri prin care se va putea traversa dintr-o parte în cealaltă, astfel încât cetăţenii să aibă un acces cât mai facil către toate serviciile publice pe care noi le oferim”, a declarat Iulian Soceanu.

Destinaţia clădirii, chiar şi după consolidare, va rămâne ca sediu administrativ al primăriei, însă locuitorii din Techirghiol vor avea parte de o mică surpriză. Despre acest aspect ne-a oferit mai multe detalii Iulian Soceanu.

„Împreună cu colegii din Consiliul Local Techirghiol am depus un proiect pe Programul Naţional de Rezilienţă şi Reconstrucţie şi am obţinut o finanţare care este în jur de 7 milioane de lei, dar am găsit şi fonduri din bugetul local şi aşa cum v-am spus, aici va fi sediul administrativ, iar celelalte probleme pe care cetăţenii vor să le rezolve, vor fi rezolvate şi în această clădire, dar şi în cea nouă pe care am construit-o deja. Ne gândim ca la parterul acestei clădiri să facem un mic muzeu cu toate piesele pe care le-am strâns de-a lungul anilor de pe raza oraşului Techirghiol, cât şi alte obiecte pe care anumite persoane din Techirghiol le au în posesie”, a declarat edilul.

Restaurarea şi reconsolidarea vechiului sediu al primăriei din Techirghiol ar trebui să fie gata la începutul anului 2025. Totodată, Iulian Soceanu a vorbit şi despre un alt proiect important pe care îl are în implementare, şi anume alimentarea cu apă în oraşul Techirghiol.

„Un nou proiect finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny va fi implementat în oraşul nostru. Mai exact este vorba despre proiectul Extinderea infrastructurii de utilitate publică în cartierul Tineretului parcela A105/2, oraş Techirghiol – alimentare cu apă.

Suma alocată de la bugetul de stat pentru acest proiect este de peste 3,2 milioane de lei, iar din bugetul local vor fi alocaţi puţin peste 100.000 de lei. Prin acest proiect se vor realiza aproximativ 2,5 km de reţea de apă potabilă care vor deservi peste 600 de locuitori din zonă.

În scurt timp vom semna contractul de finanţare pentru ca ulterior să demarăm procedurile privind licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrării”, a mai spus Iulian Soceanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5036 secunde