Vergil Chiţac a câştigat un nou mandat la Primăria Constanţa şi va face echipă cu Florin Mitroi la CJC

2300
3

Articole de la același autor

Noaptea de duminică spre luni a fost una lungă pentru candidaţii la Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa. Chiar dacă rezultatele au fost previzibile, cu atât mai mult cu cât sondajul comandat de „Cuget Liber“ şi realizat de IRES îi dădea câştigători detaşaţi pe Vergil Chiţac şi Florin Mitroi, liberalii din Constanţa nu au dorit să iasă cu declaraţii de învingători. Modeşti, au preferat să iasă public, la miezul nopţii, să mulţumească alegătorilor care au ieşit să voteze şi şi-au văzut mai departe de treburile de la partid, în aşteptarea rezultatelor finale. Numai că, spre surprinderea tuturor, Biroul Electoral Judeţean Constanţa nu a anunţat oficial, luni, rezultatele alegerilor din Constanţa, deoarece încă se mai aşteptau procesele verbale de la câteva secţii de votare. Motiv pentru care şi liberalii au amânat momentul festiv pentru marţi.



Cu toate acestea, luni dimineaţă, edilul Vergil Chiţac a făcut primul anunţ după ce a aflat că a câştigat al doilea mandat la Primăria Constanţa. Mai exact, el a transmis un mesaj pentru constănţeni pe reţelele sociale: "Dragi constănțeni, vă mulțumim pentru încredere! După cum am promis, continuăm lucrurile bune începute împreună!".

Revenind la votul constănțenilor, s-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că „gargara” făcută pe reţelele de socializare este doar o bulă de aer şi că adevăratul rezultat se vede la urne.



În consecinţă, luni, rezultatele din numărătoarea paralelă a partidelor arătau că Vergil Chiţac a câştigat un nou mandat la Primăria Constanţa cu un procent de 29,06%. Acesta este urmat de Stelian Ion (22,52%), Horia Constantinescu (22,14%), Ovidiu Cupșa (11,6%), Felicia Ovanesian (4,8%), Marius Mitulescu (2,59%), Adrian Bîlbă (2%), Valentin Berechet (1,9%), Gihan Eserghep (1,6%), Cezara Popescu (1,3%), Andrei Popescu (1,1%), Eugen Voineagu (0,8%), Victor Cruceru (0,8%) și Sorin Prisăcaru (0,6%).

În ceea ce privește votul pentru Consiliul Local Constanța, acesta a fost împărțit astfel, potrivit rezultatelor parțiale: Partidul Social Democrat – 23,55% ( 23.880 voturi), Partidul Național Liberal – 22,33% (22.648 voturi), Partidul AUR - 20,4% (20.683 voturi), Alianța Dreapta Unită – 15,41% (15.629 voturi), Partidul Ecologist Român - 3,5% (3.548 voturi), Felicia Ovanesian - 3,49% (3.537 voturi), PUSL – 2,51% (2.549 voturi), Partidul Makedonarmânilor din România – 1,75% (1.778 voturi)

Liberalii vor avea cele mai multe mandate în CJC

Și candidatul liberal pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a mulțumit celor care au avut încredere în el și le-a promis că nu-i va dezamăgi.

„Cu siguranță, vă promit, le promit oamenilor că nu îi voi dezamăgi, sunt încrezător că voi câștiga detașat. Vreau să mulțumesc echipei de la județ, lui Bogdan Huțucă în special că a fost alături de mine în toată perioada și m-a încurajat. Vreau să mulțumesc vălurenilor că au fost alături de mine în tot județul și în rest așteptăm rezultatele și cu siguranță că voi avea mai multe de spus”, a transmis Florin Mitroi.



Potrivit numărătorii paralele, Florin Mitroi, de la PNL, a obținut 38,26% (99.480 voturi), Cătălin Grasa (PSD) - 23,85% (61.994 voturi), Mohammad Murad (AUR) - 14,49% (37.675 voturi), Claudiu Palaz (Alianța Dreapta Unită) - 11,09% (28.823 voturi), Cristian Stancovici (SOS) – 4,62% (12.011 voturi), Mihai Lupu (PUSL) – 2,93% (7.627 voturi), Dumitru Bădrăgan (PER) - 2,49% (6.471 voturi) şi Mihai Simion Pană (PAD) – 1,15% (2.995 voturi).

Referitor la formarea noului Consiliu Judeţean Constanţa, PNL este fruntaş, clasamentul fiind următorul: PNL - 36,545% (93.219 voturi), PSD - 23,64 %, (60.317 voturi), AUR - 15,6 % (40.224 voturi), ADU- 13,03% (33.253 voturi), SOS - 4,45%, PUSL- 2,02 %.

PNL rămâne principala forță de dreapta

La rândul său, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a făcut luni primele declarații de presă după rezultatele parțiale ale alegerilor locale. Rareș Bogdan se mândrește cu rezultatul obținut, precizând că PNL e forța politică ce obține cel mai mare scor.

”Le mulțumesc celor care au acordat încrederea lor PNL-ului. Rezultatele sunt unele care confirmă că PNL rămâne principala forță de dreapta, la un procent de peste 28 % de vot politic. Pentru noi dublarea procentului, față de 2020, ne demonstrează că românii au ales corect și în funcție de realizările noastre. PNL are peste 13.000 de consilieri locali, peste 500 de consilieri județeni. La Constanța Florin Mitroi câștigă președinția Consiliului Judeţean, iar constănţenii și-au reafirmat încrederea în colegul nostru Vergil Chițac. PNL obține scor politic pentru Parlamentul European, vom avea opt mandate sigure și e posibil să luăm la distribuire și al 9-lea mandat. PNL e forța politică care obține cel mai mare scor. PNL, cea mai mare forță politică la nivel european. Am luptat ca România să rămână stabilă. Nu o să facem dezechilibru și haos. PNL nu părăsește guvernarea, PNL analizează fiecare situație, și unde am pierdut, și unde am câștigat”, a declarat Rareș Bogdan.



Comentează știrea

libera alegere
10 iunie

Vointa alegatorilor, spor alesilor. Adica "majoritatea relativa" a fost multumita de progresul pe ultimii 4ani sau cea mai buna optiune. RO are si un istoric interesant pe alegere : [ 2000, ca mitaliera e rau de tot si 2024 Organismele Internationale sa cerceteze bine alesul ]. Pe Cta., 4 mandate si stim cu legea, etc ! Mult Succes "noilor alesi" !

Jean baljan
12 iunie

Hotii

Mișu
12 iunie

Îl felicit pe dl Vergil Chitac și îi doresc multă sănătate și fericire!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4679 secunde