Viceprimarul din Adamclisi, Ion Dumitru, rămâne loial partidului. "Eu întotdeauna am fost de dreapta"

1407
Viceprimarul din Adamclisi, Ion Dumitru, rămâne loial partidului.

Articole de la același autor

Viceprimarul cu atribuţii de primar din comuna Adamclisi, Ion Dumitru, este decis să candideze anul acesta pentru funcţia de primar şi este aproape sigur că va şi câştiga alegerile. Având în vedere că mai mulţi membrii ai partidului Alianţa Pentru Unirea Românilor au avut discuţii în care au încercat să convigă primari din diferite localităţi să se alăture formaţiunii din care fac parte, l-am întrebat pe Ion Dumitru dacă şi el a trecut printr-o astfel de situaţie.

„Există în comuna noastră simpatizanţi AUR. Cei de la AUR speră şi ei să câştige câte o primărie pe undeva, dar vor câştiga, aşa cum se spune, doar experienţă. Noi discutăm de Adamclisi ca o comună de frunte. Ce pot eu să vă spun, nici nu ştiu. Se aud tot felul de vorbe cum că cei de la AUR încearcă să convingă primari de la alte partide să meargă la ei în formaţiune. Eu nu am fost contactat şi vă mai spun că din 1992 eu am fost tot timpul de dreapta. Eu nu îmi schimb culoarea. Vorbe se aud pe la toate colţurile. Eu acum sunt la PNL şi voi candida. Acestea sunt cuvintele de ordine. Lăsăm celelalte partide în treaba lor. Din partea mea toată lumea poate să candideze, să spună ce vrea. Nu are rost să comentez eu nimic. Cei de la AUR nici măcar nu au organizaţii puternice în teritorii. Totul este sporadic. Aici, la Adamclisi, din ce ştiu eu, va candida cineva de la AUR pentru postul de primar. Se numeşte Virgil Preda. El se tot ocupă, aleargă peste tot. Eu v-am spus că eu sunt de dreapta. Nu am plecat niciodată de acolo indiferent că a fost soare sau a fost ploaie”, a declarat Ion Dumitru.

Ion Dumitru a enumerat şi câteva dintre proiectele sale care sunt în implementare, iar apoi ne-a vorbit şi despre eventuala comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Din acest punct de vedere, Ion Dumitru nu se teme de nimic şi spune că pune în continuare mare accent pe fondurile europene, astfel că în opinia sa comasarea este o soluţie bună pentru că oamenii pot asocia alegerile europarlamentare cu cele locale.

„Urmează să fac recepţia la Căminul de la Zorile, mai am puţin şi finalizez şi proiectul cu casele mortuare din Adamclisi, dar mă ţine pe loc o racordare la curentul electric. Voi finaliza într-o lună asfaltarea drumurilor din satul Urluia. Sunt în procedură de achiziţii pentru reabilitarea liceului din Adamclisi, pentru dispensar şi pentru sediul Primăriei. V-am spus, pentru că am atâtea proiecte trebuie să candidez. Nu îmi este frică de absolut nimic. Nu ştiu cum va fi treaba aceasta cu comasarea, dar nu îmi este frică. Este bine să se ajungă la această comasare pentru că nu vor mai fi atâtea sesiuni de votare. Plimbi oamenii de nu ştiu câte ori la urne şi atunci prezenţa va fi foarte mică. Orice acţiune îşi are riscurile ei. Eu zic că oamenii vor vota în cunoştinţă de cauză. Noi, aici, de exemplu, avem proiecte pe fonduri europene. Aşa că nu văd de ce i-ar încurca pe oameni comasarea. Ei ştiu despre ce este vorba atunci când văd scris negru pe alb alegeri europarlamentare pe buletinul de vot. Nu am nici un fel de emoţie. Eu nu am neglijat niciodată subiectele despre Europa pentru că de acolo vin banii. De acolo avem forţa de a ne moderniza. Avem şi un sediu PNL aici în Adamclisi şi este chiar drăguţ. Avem cam 200 de oameni, membrii PNL, care se implică în ceea ce se întâmplă în Adamclisi. Oamenii provin din toate cercurile sociale şi ne ajută”, a mai spus Ion Dumitru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6998 secunde