Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, marcată în fiecare an, la sfârşitul lunii iulie, s-a desfășurat anul acesta sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!”, fiind un prilej de a evidenția necesitatea accelerării eforturilor de eliminare a hepatitei virale și importanța prevenirii, testării și tratamentului.
Specialiştii susţin că strategiile globale privind HIV, hepatita virală și infecțiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, adoptate de Organizația Mondială a Sănătății urmăresc atingerea obiectivului de a elimina hepatita virală B și C până în 2030. Potrivit statisticilor, la nivel global, 350 de milioane de oameni trăiesc cu hepatită virală cronică, cu mai mult de 1,1 milioane de vieți pierdute în fiecare an din cauza hepatitei B și a hepatitei C. Medicii afirmă că ficatul îndeplinește în tăcere peste 500 de funcții vitale, în fiecare zi, pentru a ne menține în viață. De aceea, este extrem de important să acordaţi prioritate sănătății ficatului și să cunoașteţi starea lui de sănătate.
Dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii susţine că, pe lângă cunoașterea stării de funcţionare a ficatului și căutarea unui tratament, reducerea consumului de alcool, obținerea unei greutăți sănătoase, tratarea hipertensiunii arteriale și gestionarea diabetului zaharat sunt cheia pentru un ficat sănătos. Astfel, beneficiile unui ficat sănătos includ: viața mai lungă, protejarea altor organe vitale, inclusiv inima, creierul și rinichii.
La ora actuală, hepatita virală încă ucide peste un milion de oameni în fiecare an, iar în lumea întreagă se înregistrează un deces prin hepatită la fiecare 30 de secunde. De asemenea, peste 8.000 de noi infecții cu hepatita B și C apar în fiecare zi, adică peste cinci infecții în fiecare minut. Din păcate, dacă traiectoria actuală continuă, hepatita virală va ucide mai mulți oameni anual decât malaria, tuberculoza și HIV/SIDA la un loc, până în 2040.
Totodată, la nivel global, există un număr mare de persoane nediagnosticate și netratate care trăiesc cu hepatită. Partea proastă este că infecția cu hepatită este tăcută și gradul de conștientizare a sănătății ficatului este scăzut. Cele mai multe simptome apar doar odată ce boala este avansată, prin urmare există foarte multe persoane nediagnosticate care trăiesc cu această boală. Chiar și atunci când este diagnosticată, numărul persoanelor care urmează să primească tratament este scăzut.
Majoritatea oamenilor descoperă că au hepatită B sau C după mulți ani de infecție tăcută și numai atunci când dezvoltă boală hepatică gravă sau cancer.
În România, Institutul National de Sănătate Publică este partener în Proiectul LIVE(RO), alături de Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, proiect care asigură testarea pentru hepatita B, D și C în patru regiuni ale țării: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia. Menţionăm că în perioada iulie 2021 - mai 2023, aproape 300.000 de persoane au beneficiat de activitățile de screening pentru hepatita B, D și C, 81% dintre persoane aparținând unui grup vulnerabil. 3% dintre persoanele testate au avut, la cabinetul medicului de familie, cel puțin un rezultat pozitiv pentru hepatita B sau C la testele rapide. Dintre acestea, circa 70% ajunseseră, până la sfârșitul lunii iunie 2023, la medicul specialist gastro-enterolog, pentru diagnostic. Pentru 84% dintre persoane s-a stabilit un diagnostic final, iar ceilalți fiind în curs de evaluare. Cu ciroză hepatică au fost diagnosticați 612 pacienți, iar 16 cu carcinom hepatic.