Va apărea primul vaccin împotriva alergiei la părul de pisică

747
Va apărea primul vaccin împotriva alergiei la părul de pisică - fond-vaccin-alergie-1698762682.jpg

Articole de la același autor

Veste bună pentru cei care sunt alergici la blana pisicilor. A fost realizat un nou vaccin care i-ar putea ajuta să scape de reacţiile adverse provocate de aceste feline. Serul se află în faza de testare şi, dacă se va dovedi eficient, va fi salvator pentru mai mult de un miliard şi jumătate de pământeni. Studiile spun că doi din zece oameni sunt alergici la pisici.

Pe lângă natura lor jovială și caracterul independent, pisicile au şi rolul de a ne scăpa de energiile negative din jurul nostru. Din păcate, însă, dacă suntem alergici la părul lor, nu le putem ține în preajma noastră. Vaccinul este testat acum pe oameni. Primele teste s-au făcut în Marea Britanie.

Primii pacienţi au primit serul într-un spital din Londra, iar tratamentul a declanşat în corp mai mulţi anticorpi foarte puternici, care opresc reacţia alergică.

„Per total, desensibilizarea este o soluţie, o alternativă foarte corectă pentru pacientul care nu reuşeşte să ajungă la toleranţă singur. Dacă ai pisica nas în nas o să-ţi fie mult mai rău, dacă nu o ai, tot eşti alergic”, precizează medicul alergolog Adriana Narcisa Prodan.

„Torsul pisicii, aceste frecvenţe sonore joase se pare că au un efect minunat asupra corpului uman. Nivelul de hormon al stresului scade şi alți hormoni ai fericirii, serotonina, oxitocina cresc”, explică, de asemenea, psihologul Anca Herea.

Dacă serul are succes, specialiştii pot dezvolta vaccinuri şi pentru alte tipuri de alergii prin aceeaşi tehnologie. Vaccinul-candidat, denumit ANG-101, are la bază dezvoltarea unei bioparticule care imită forma şi mărimea unui virus şi a cărei suprafaţă este acoperită de mii de copii ale alergenului principal al pisicii, proteina Fel d1. Testat în prealabil pe animale, acest tratament a declanşat o producţie de anticorpi foarte puternică, capabilă să blocheze reacţia alergică.

Tratamentul actual împotriva alergiilor constă în injectarea unor doze în creştere din extrase de alergeni: este vorba despre desensibilizare, un proces lung şi nu întotdeauna eficient. Antihistaminicele sunt utilizate de asemenea pentru ameliorarea simptomelor asociate alergiilor. ANG-101 este primul dintr-un portofoliu de vaccinuri în dezvoltare care vizează alergiile majore de care suferă oamenii şi animalele de companie. Tehnologia a fost dezvoltată în Franţa, la Val-de-Reuil (nord-vest) de start-ul-ul francez Angany Genetics, creat în 2010 şi devenit Angany după ce a fost preluat de canadieni în 2017.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4545 secunde