Bani de la primărie, pentru renovarea clădirilor istorice din peninsulă şi centrul Constanţei

4027
1

Articole de la același autor

În al 12-lea ceas, clădirile istorice din centrul vechi al Constanţei primesc o şansă de a renaşte. Unele stau să se năruiască, altele au fost peticite, dar şi-au pierdut strălucirea de odinioară. Proprietarii vor fi obligaţi să le refacă faţadele, vor primi chiar şi o parte din bani de la primărie, iar, dacă nu îşi permit, le pot ipoteca pentru a obţine fonduri şi a le renova.

Autorităţile locale din Constanţa au luat la numărat clădirile vechi şi neîngrijite din zona istorică a municipiului şi, în perioada următoare, vor trimite notificări proprietarilor pentru a le pune în vedere să le restaureze faţadele. Aceştia vor avea la dispoziţie 12 luni pentru executarea lucrărilor. Consilierii locali constănţeni au aprobat, săptămâna aceasta, programul multianual REACTIS – Reabilităm ConsTanţa Istorică pentru realizarea lucrărilor de protejare şi intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală situate în centrul istoric Constanţa şi alte perimetre considerate prioritare în municipiul Constanţa.



Deşi iniţial programul a fost gândit pentru reabilitarea exclusiv a zonei peninsulare, ulterior, a fost introdus un perimetru mai mare, inclusiv din centrul oraşului, inclusiv strada Ştefan cel Mare. „Proiectul inițial propunea ca zona de acțiune să fie cea peninsulară, dar am formulat un amendament ca aceasta să cuprindă și zona comercială și siturile urbane centrale. Este vorba despre zona cuprinsă în perimetrul - bulevardul Mamaia la nord, strada Mihai Viteazul la vest și strada Mihai Eminescu la est. Consider că strada Ştefan cel Mare, aflată acum în reabilitare, ar trebui să beneficieze de acest program și să se afle în zona de acțiune prioritară. Degeaba avem aleea pietonală reabilitată dacă fațadele arată dezolant”, a precizat consilierul USR Cătălin Iacob.





Împrumut pentru proprietari

Practic, prin acest program, proprietarii de clădiri istorice au posibilitatea de a solicita şi de a primi sprijin financiar, sub formă de împrumut pe termen lung, din partea autorităţilor locale, pentru a reface faţadele imobilelor. Primăria se angajează să susţină o parte din cheltuieli, adică să achite contravaloarea documentaţiei tehnice, a serviciilor de asistenţă tehnică – dirigenţie de şantier şi a taxelor aferente avizelor pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. În plus, oferă sub formă de finanţare nerambursabilă 20% din valoarea facturilor decontate firmei care realizează lucrările. De asemenea, municipalitatea poate să acopere 80% din valoarea lucrărilor, sub forma unui împrumut acordat proprietarilor, condiţionat de constituirea unei garanţii imobiliare, adică unei ipoteci, fie pe imobilul respectiv, fie pe un alt imobil cu aceeaşi valoare. Finanţarea va trebui restituită în cinci ani de zile, în tranşe lunare egale, începând cu data de întâi a lunii următoare încheierii recepţiei la terminarea lucrărilor, cu o perioadă de graţie pe timpul efectuării propriu-zise a intervenţiilor la imobil.





Scutiţi la impozit

Programul mai cuprinde şi facilităţi pentru acei proprietari de imobile care îşi refac singuri faţadele. Dincolo de grantul pentru realizarea documentaţiei tehnice, aceştia sunt scutiţi de plata impozitului pe clădire pentru o perioadă de cinci ani, de scutire la virarea cotei de 0,7% şi a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,05% către Ordinul Arhitecţilor, din cheltuielile cu lucrările de intervenţie. De asemenea, vor beneficia de consultanţă în demersurile privind contractarea lucrărilor şi de consultanţă la recepţia finală.



În cazul proprietarilor care se află în imposibilitatea de a asigura banii pentru reabilitarea faţadei, primăria poate prelua toate cheltuielile, însă numai la cererea acestora şi ca măsură de protecţie socială. Deţinătorii trebuie să facă dovada că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie. Sumele avansate de autoritatea publică locală sunt considerate cheltuieli de natură socială şi se pot recupera într-un termen mai mare de 10 ani.  



Comentează știrea

Constantean
2 aprilie 2022
Intreb si eu

Prima imagine e din Mariupol?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2325 secunde