Bulevardul Aurel Vlaicu se transformă în zonă rezidenţială. Apar cartiere de blocuri cu 20 de etaje

3083
1

Articole de la același autor

Zona Aurel Vlaicu se dezvoltă cu o viteză foarte mare. Investitorii sunt tot mai atraşi de terenurile virane unde, în urmă cu doar câţiva ani, erau grădini sau doar câmpuri neîngrijite. Dezvoltatorii imobiliari au planuri măreţe pentru această zonă, unde urmează să fie amenajate mai multe zone rezidenţiale, cu blocuri turn de 20 de etaje, spaţii verzi şi spaţii de joacă.

Primăria Constanţa a publicat un anunţ de consultare asupra propunerilor preliminare elaborare Plan Urbanistic Zonal pentru reglementare teren bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 290A, conform Aviz de Oportunitate nr. 214580 din 22.11.2019. Obiectivul PUZ constă în schimbarea funcţională a terenului cu scopul de a realiza un ansamblu unitar de locuinţe colective, dotări, servicii şi birouri. Iniţiator este Mystic Agency SRL (fostă MM Reciclying SRL).

Este vorba despre un teren de 34.500 mp, cu deschidere la străzile Anton Cehov, FN1, FN2 şi FN3. Noul PUZ propune ca, pe parcelele cu deschidere la bulevardul Aurel Vlaicu şi FN3, să fie edificate blocuri P+20. De asemenea, pe bucata de pământ care a generat PUZ ar putea să fie edificate blocuri cu P+16 etaje, precum şi un spaţiu de joacă şi o clădire pentru creşă şi grădiniţă. Din cei 34.500 mp, peste 6.400 vor fi spaţiu verde la sol.

Potrivit noului PUZ, în zona respectivă va fi interzisă construirea de locuinţe individuale şi vor fi construibile doar loturile care au suprafaţă de minimum 2000 mp şi deschidere la stradă de minimum 40 m. De asemenea, parcelele vor fi construibile doar în condiţiile în care beneficiază de un acces auto cu lăţimea de minimum patru metri direct dintr-o stradă publică sau prin servitute legală înscrisă în Cartea Funciară. Publicul este invitat să transmită observaţii asupra documentelor disponibile pe site-ul Primăriei Constanţa, prin e-mail primaria-constanta.ro sau prin Poşta Română, până pe data de 20 februarie 2022.



Teren extravilan, pentru complex de locuinţe


Un alt proiect se conturează pe bulevardul Aurel Vlaicu, la vest de zona industrială. Iniţiatorii Marius Chilişoiu şi Eliza Chilişoiu au demarat elaborarea unui plan urbanistic zonal pentru introducerea în intravilan, reglementare şi urbanizare zonă. Este vorba despre mai multe loturi care în prezent figurează ca teren extravilan, în total 23.000 mp, pe care proprietarii vor să îl transforme în teren construibil. Practic, ei vor realizarea unui complex de locuinţe colective cu funcţiuni complementare cu regim de înălţime variabil al imobilelor propuse, între subsol, demisol, parter şi patru etaje şi subsol, parter, mezanin şi opt etaje. Acestea vor avea funcţiuni de locuinţe colective şi funcţiuni complementare, cu spaţii comerciale, alimentaţie publică, birouri, spaţii publice amenajate, servicii de utilitate publică etc.

Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Constanţa va analiza cele două proiecte şi va da avizele în consecinţă.



Comentează știrea

fani
23 februarie 2022
schimbat modificarea

Niciun cuvant despre asigurarea utilitatilor ! De ex. cu tevustile bagate de 2 ani si inca neterminate ,vreti sa se asigure preluarea de ape menajere ? Sau din 2023 sapam din nou Aurel Vlaicu sa modificam schimbarea ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.63 secunde