Cât este salariul unei bone în Constanța și ce obligații au părinții care o angajează

2444

Articole de la același autor

Pentru cei care încă nu au aflat, din anul 2022, părinții au dreptul de a angaja bonele cărora le solicită servicii. La momentul actual, aceștia pot angaja persoanele care au grijă de copiii lor respectându-se toate obligațiile ce decurg din calitatea lor. Persoanele calificate pot presta servicii și în baza unui contract de muncă încheiat cu părinții.

Cu alte cuvinte, părinții pot încheia și înregistra contractul individual de muncă în Revisal, după ce obțin parola Revisal de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De asemenea, astăzi există și posibilitatea ca exercitarea profesiei de bonă să se poată realiza în aceleași condiții și de către persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter. Printre orașele din România în care lucrează cele mai multe bone se numără, alături de București și Cluj, și Constanța, unde salariul acestora ajunge chiar și la 4.000 de lei. La nivelul județului Constanța, însă, contractul individual de muncă între părinți și bonă nu este respectat în totalitate, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) confruntându-se cu situații de muncă nedeclarată. Părinții, care nu își permit un asemenea contract, plătesc bonele în funcție de câți bani au la dispoziție lunar, fără a avea un buget standard de oferit în acest context. În baza de date a Inspecției Muncii, pe județul Constanța sunt înregistrate, având contracte de muncă, doar două bone. Pe postul de îngrijitor copii, însă, sunt angajate 589 de persoane, guvernantele au un număr de 46, iar ca baby-sitter figurează angajate doar cinci persoane.

Colaborarea cu o bonă reprezintă cea mai bună soluție pentru părinții care au un loc de muncă, au în grijă locuința sau, din anumite motive, doar au nevoie de puțin timp liber. În ziua de astăzi, bonele au un salariu generos în funcție de experiența pe care au acumulat-o, de calificarea lor și recenziile din trecut.

În trecut, meseria de bonă nu era atât de căutată ca în momentul de față, pentru că era plătită slab. Între timp, salariul unei bone a ajuns să poată depăşi chiar şi 5.000 de lei, după nivelul de experienţă. Bonele lucrează, însă, în general, intern sau extern locuinței în care prestează servicii. Totodată, salariul se calculează și după alți factori, precum intervalul orar de lucru, part – time sau full – time. De regulă, tariful unei bone porneşte de la 20 lei pe oră şi ajunge până la 40 de lei.

Totuși, este important de știut că, din momentul în care părintele devine angajator al bonei, are obligația de a-i întocmi acesteia un dosar personal. Această obligație este valabilă pentru fiecare bonă angajată. În cazul în care părinții nu întocmesc dosarul personal, pot primi amenzi cu valori cuprinse între 2.000 și 6.000 lei din partea inspectorilor de muncă.

În ultimii ani, din ce în ce mai căutate sunt bonele filipineze. Părinții români le preferă pentru că sunt răbdătoare şi blânde, dar și datorită faptului că vorbesc cursiv limba de legătură, engleza.

Numărul bonelor din Filipine care lucrează în țara noastră creşte anual, unei astfel de persoane fiindu-i asigurate în România cazarea și masa. Iar în timp ce în România salariul lor porneşte de la 500 de euro, acasă câștigul ar fi de cel puțin 200-250 de euro pe lună.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5418 secunde