Constanţa. Neversea caută peste 1000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție a festivalului

6303
Constanţa. Neversea caută peste 1000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție a festivalului - volunteerswanted1x11-1713439839.png

Articole de la același autor

Neversea, cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, se apropie, iar fanii acestuia se pot bucura de una dintre cele mai tari ediții anul acesta, între 4-7 iulie, pe plaja Neversea Beach din Constanța. Organizatorii festivalului caută peste 1.000 de voluntari care să li se alăture în cea de-a șasea călătorie de la malul Mării Negre. 

Cei care doresc să se bucure de această experiență inedită de voluntariat vor putea pătrunde în culisele festivalului, pot face parte din echipele artiștilor internaționali și pot avea acces în lumea fantastică a celui mai așteptat evenument de la mare.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare are loc între 17 aprilie și 15 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail până pe 30 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face accesând acest link. https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfJxnVB3Iyafa9IH2CmL4oDTUZxq28i47JCBc1k5KGfHQB75Q/viewform


 Cei peste 1.000 de norocoși vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, press center, backstage, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management. Fiecare va primi câte un echipament și acces în festival.



 Voluntarii aleși își pot face vara mai frumoasă la mare alături de organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, se pot bucura de muzica artiștilor și DJilor internaționali de top, împreună cu prietenii, dar și alături de fanii Neversea care vin din toate colțurile lumii pe malul Mării Negre.


 

 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2781 secunde