Copiii din Casa "Speranța" sunt minunaţi, dar abandonaţi. A ajuns la centru după ce i-a murit mama

Potrivit directorului instituției, Elena Cișmașu, în prezent, ar mai avea loc pentru încă opt copilași, dar speră să nu fie nevoie, pentru că, oricât de bune ar fi condițiile din centru, casa de copii este casa de copii, nu este acasă, lângă părinți. „Unii dintre ei sunt orfani, alţii abandonaţi încă de la naştere. Recent, am primit un băieţel de şase ani, căruia i-a murit mama, iar tatăl nu l-a vrut sub nicio formă şi, atunci, aceasta a fost alternativa, să fie adus la noi. A fost greu cu acomodarea sa, dat fiind faptul că a trăit câţiva ani alături de mama sa. A fost dureros, dar în cele din urmă s-a acomodat. În cei 31 de ani de activitate am crescut un număr de 96 de copii, toţi cu infecţie HIV. La începutul activităţii noastre a fost crunt să vedem cum ne mor copiii (30 la număr). Toate acestea se întâmplau în condiţiile în care, la acel moment, nu exista terapia potrivită, dar acum o avem. Desigur, pe lângă tratamente, aceşti copii au nevoie de tot felul de lucruri, de îmbrăcăminte, încălţăminte, dar, din păcate, sponsorii sunt aproape zero. Doar cei de la Dobrogea ne asigură zilnic pâinea. În rest, mai apar donaţii ocazionale. Din când în când, ne mai trec pragul şi oamenii din comunitate, cu o sacoşă de fructe, cu dulciuri şi ce cred ei că le-ar mai trebui celor mici. Ei s-au învăţat deja să vină să întrebe ce avem nevoie şi ne mai ajută”, a declarat directorul, pentru „Cuget Liber”.

Cel mai mic beneficiar al Casei „Speranţa” este Mihaela, o fetiţă năzdrăvană, în vârstă de patru ani, frumoasă şi deşteaptă. Cei mai vârstnici beneficiari, pe lângă copii, au în jur de 30 de ani. Este vorba de câteva fete născute în anul 1988, care nu pot fi integrate profesional, din cauza altor complicaţii de sănătate, dar care ajută şi ele, cu ce pot, la bunul mers al activităţii căminului în care îşi duc traiul cotidian.