Dezinteres major pentru vaccinarea anti-Covid. "Lumea s-a obişnuit cu virusul"

480
Vaccinarea anti-Covid merge extrem de prost. În ultimele două luni şi jumătate, în judeţul Constanţa s-au imunizat împotriva Covid-19 doar 3.057 de persoane. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), s-au inoculat 1.509 doze pe parcursul lunii iulie, 1.099 în august şi 467 în septembrie. De aici tragem concluzia că şi în Constanţa, la fel ca în întreaga ţară, interesul pentru vaccinare este extrem de scăzut.



Dacă, la începutul anului şi până spre primăvară, constănţenii mai băteau pe la uşile centrelor de vaccinare ori pe la medicii de familie pentru a se imuniza împotriva Sars-Cov-2, la acest moment, lucrurile stau cu totul altfel. În loc ca interesul pentru vaccinare să crească, acesta a scăzut dramatic. Oamenilor nu le mai pasă că există riscul să contracteze mai repede Covid-ul dacă nu se vaccinează sau că vor face forme mai severe de boală. Toată lumea s-a obişnuit să umble fără măşti de protecţie şi mai ales s-a obişnuit cu boala, pe care o consideră un alt fel de răceală, una în care îşi mai pot pierde, uneori, mirosul sau gustul, în care se confruntă cu episoade febrile de mai lungă durată etc. Am întrebat populaţia de pe străzile Constanţei dacă a optat sau nu pentru efectuarea acestui vaccin şi dacă are de gând să şi-l facă. Din totalul de 15 persoane intervievate, doar trei au spus că se gândesc la acest lucru, asta în condiţiile în care ne apropiem de un anotimp mai răcoros, în care sunt şanse ca şi Covidul, dar şi gripa sezonieră să-şi facă de cap. „Eu nu mi-am făcut vaccinul şi nu intenţionez să fac acest lucru. Din ce am observat pe la cunoscuţi, acest ser a fost apă de ploaie, tot au ajuns în spital cu forme grave de boală. De ce m-aş duce, dacă tot nu are efect?”, ne-a mărturisit Cristian J., de 33 de ani.

Şi Delia M., de 45 de ani, este de aceeaşi părere. „Aceste vaccinuri s-au făcut degeaba până acum. Cunosc persoane care au stat internate în spital cu trei doze de vaccin, de fiecare dată, în stare gravă. Aşa că nici gând să-l fac”, ne-a declarat femeia. La rândul său, Ion C., de 61 de ani a adăugat că el nu are nevoie de vaccin, că virusul nu există şi este o conspiraţie. Alţii, în schimb, sunt de părere că au trecut deja prin boală şi deci au anticorpi.

Pe de altă parte, am contactat şi medicii pentru a le afla părerea. Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis”, dr. Laura Condur, lumea nu prea mai solicită vaccinul. „Sunt persoane care se arată interesate de vaccinul antigripal, dar mai puţin de Covid. Foarte rar am pacienţi care au nevoie de booster. Pacienţii şi-au pierdut interesul pentru vaccinarea Covid. Aşteptăm să vedem ce va fi după ce vom intra în posesia dozelor de vaccin antigripal”, a precizat aceasta. Dr. Sergiu Taşinschi este de părere că, de fapt, ne confruntăm cu mentalitatea de grup a multora. „Unii consideră că boala a trecut, au văzut că nici cifrele nu mai sunt îngrijorătoare de ceva vreme. Lumea s-a obişnuit cu Covidul, nu mai este speriată”, a completat medicul infecţionist. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.2592 secunde