Facturile la utilităţi au "cocoşat" spitalele! "Dacă nu am beneficia de plafonări, ar fi dezastru"

1555
2

Articole de la același autor

Creşterea preţului la gaze, la energie electrică, la utilităţi, în general, le-a adus managerilor de spitale, pe masă, facturi uriaşe, cu mult mai mari comparativ cu anul trecut, de exemplu. Altfel spus, „notele de plată” pentru ce consumă unităţile sanitare lovesc cu forţă sistemul de sănătate din România. Costurile sunt cel puţin duble la gaze naturale sau la electricitate, situaţie întâlnită peste tot, nu doar la un spital sau la altul.

Cum spuneam, facturile uriaşe la utilităţi nu au lovit doar oamenii de rând, de pe urma acestora are de suferit toată lumea, inclusiv spitalele. Cum o unitate sanitară are o mulţime de facturi de achitat pe lângă utilităţi, furnizori etc, am avut curiozitatea să aflăm cum se descurcă ele la acest moment, în condiţiile în care ne apropiem de sezonul rece, iar preţul facturilor va fi şi mai mare. La Spitalul Municipal Medgidia, directorul instituţiei, dr. Dorel Oprea, ne-a mărturisit că se descurcă destul de greu. „Am fost, de curând, la contractare, la Enel şi avem de plată 4,35 lei kilowatul, doar că suma vine plafonată, deocamdată. De la începutul anului şi până acum, avem de plătit numai la curent 985.000 de lei, deci în jur de 97.000 de lei pe lună. Cert este că, dacă nu am beneficia de aceste plafonări, ar fi dezastru, din punctul nostru de vedere. Aşteptăm cu interes şi nişte programe europene pentru panouri fotovoltaice (sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum), care ar fi singura noastră salvare. Acesta este un proiect mare al primăriei, în care este prins şi spitalul şi prin care sperăm să ni se mai reducă facturile pe viitor, pentru că, dacă iarna va fi una grea, nu ştim ce vom face”, a precizat managerul.


Furnizorii vor mărire de preţ

La rândul său, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, ec. Ionuţ Cornel Ionescu, a subliniat faptul că facturile la utilităţi sunt şi la ei la fel de mari, doar că preţul este plafonat de către Guvern. Chiar şi în aceste condiţii, a adăugat directorul, toate creşterile de preţuri îi afectează, poate că unele nu în mod direct, ci în mod indirect. „Din cauza creşterii preţurilor la energie şi la gaze, marea majoritate a furnizorilor renunţă la acordurile cadru şi la contractele pe care le au, pentru că vor mărire de preţ. La acest moment, avem preţurile plafonate până în primăvara anului viitor, după care sperăm că se va da o nouă ordonanţă de plafonare. Dacă între timp nu vom avea fonduri suficiente, vom apela la Consiliul Judeţean să ne sprijine în acest sens”, a adăugat managerul.

Întrebat despre această situaţie, directorul Spitalului CF Port, dr. Iuliana Botezatu, a ţinut să precizeze că, momentan, se descurcă, deşi facturile la utilităţi aproape s-au dublat. „Din păcate, nu ştim, însă, pentru cât timp vom putea menţine această situaţie, iar dacă nu se menţine această reglementare cu plafonarea preţurilor, vom avea probleme foarte mari”, a declarat medicul.

La Spitalul Municipal Mangalia, managerul ec. Alina Dan susţine că, în prezent, nu au probleme. „Avem un contract-cadru încheiat pe trei ani, la bursă, şi se menţine acest preţ. Apoi, am preluat centralele termice de la o firmă a primăriei şi am aplicat acum pentru furnizori, de ultimă instanţă, la gaze naturale, de unde aşteptăm factura, dar preţul este plafonat până în luna martie 2023. Momentan, suntem cu toate plăţile la zi. Nu suntem datori, dar ne este teamă puţin, pentru că prin contractul încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate suntem la un nivel mai ridicat şi nu reuşim să atingem target-ul, adică nu avem foarte mulţi pacienţi şi nici veniturile spitalului nu sunt atât de mari, comparativ cu cheltuielile. Toate s-au scumpit, dar noi avem acelaşi număr de pacienţi pe care îi tratăm lunar, aproximativ 450-500 lunar. Ca venituri, nu reuşim să ne acoperim cheltuielile. Ne-ar trebui undeva la 700 de pacienţi pe lună. În aceste condiţii, Casa nu poate schimba contractul, dar mai reducem noi din cheltuielile zilnice”, a conchis managerul. 



Comentează știrea

Spagone
21 septembrie 2022
Vremuri grele

Spitalul Judetean are dreptate...Daca nu ar mai beneficia de spaga zilnica ar fi in cakat. Asa ca tot inainte toarasi.

Proiectel cu Colaborare Internationala
21 septembrie 2022
Eficienta Energetica

Pai, mangerii astia de ce mai sint platiti ? Consumul de energie era stiu dinainte, prin simpla extrapolare. Variatia e in limite +/- 10%. Ce mai plingeti la stat sa va dea ? Va da deja cit poate si e ceva. Tu ca ales de alti alegatori care nici ei nu stiu ce aleg, zici DA au avut dreptate sint cel mai bun (vedeti episodul cu Habar n-am). Ti-au dat scaunul, pai mergi la astia care te-au ales, ca au ceva rubedenii si ei prin Capitala si ajungi la cladirea aia mare si noua cu prietenii UE. Astia mai respecta si conventiile, au si galbeni buni, pai doar sa stiti sa spuneti povestea bine si poate soarele ajuta (ceva panouri, poate atomul... oricum ar fi tot e mai ieftin pe trend). Mergem si pe la Izvor, vedem cum curge cind e lin si ne amintim de geamuri. Prietenul timplar e prin zona, ceva schele se vad si facem si termo-izolatia. Va pling dantuitoare pe acolo ca au prize noi, dar nu e atmosfera. Pacientii vor putea avea parte de tratamentul adecvat si toata lumea fericita, inclusiv managerul care mai primeste un mandat.(chiar si dantuitoarea ca refecta bine luna, adica iese poza clara pe paleta alb-negru)

Pagina a fost generata in 0.9412 secunde