Inginerul Mihai (Picu) Păcuraru a părăsit această lume. „Înălţăm o rugă fierbinte Prea Bunului Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Veşniciei Sale”

57822
Inginerul Mihai (Picu) Păcuraru a părăsit această lume. „Înălţăm o rugă fierbinte Prea Bunului Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Veşniciei Sale” - zzzzzzzzz-1691671563.jpg
Pe la jumătatea lui iulie, imediat după sărbătoarea de la Iaşi a „Soarelui Electric - 155 de ani”, o veste tristă şi năucitoare în laconismul ei a trecut cu viteza luminii Atlanticul şi a căzut ca un fulger peste cerul colegial, încă luminos, al promoţiei Electro Iaşi 1965: inginerul Mihai (Picu) Păcuraru a plecat dincolo. Cine s-ar fi aşteptat la o asemenea veste cernită şi cutremurătoare, de-a dreptul incredibilă, din moment ce familia Silvia şi Mihai (Picu) Păcuraru au răspuns «prezent», cu acelaşi entuziasm colegial, ca de fiecare dată, şi la revederea cu numărul 58 a promoţiei 1965, desfăşurată în perioada 20 - 22 iunie la Focşani?

Răspunsul nu poate fi decât cel unanim: niciunul! „Da. Ar fi fost o „utopie” să poţi crede că îndrăgitul şi exuberantul nostru coleg de promoţie, ing. Picu Păcuraru, cel care de puţin peste o lună, la 12 iunie 2023, intrase cu marea lui bucurie trăitoare în rândurile „optzeciste” ale promoţiei noastre, nu mai este printre noi, luând drumul fără de întoarcere al Veşniciei, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, după cum stă bine scris în Cartea Sfântă a Ortodoxiei, al cărei drept credincios a fost întotdeauna.

Detaliindu-i, ulterior, conţinutul acestei veşti funeste, o oarece mângâiere ne alină întrucâtva imensa durere a pierderii colegiale încercate: după cum şi-a dorit, ajuns împreună cu Silvia pe pământul Americii la iubita lui fiică, Laura, bucuros din cale afară de clipele emoţionante al revederii acesteia şi a celor dragi ai ei, la doar 6 ore mai târziu, se pare că, împăcat cu sine de reuşită, Picu, dragul de el, s-a cufundat în somnul cel de veci, lăsându-şi consternată şi nemângâiată familia lui dragă şi îndoliindu-ne pe noi, colegii săi ai promoţiei 1965...Nu ne râmâne acum, în faţa tristului său catafalc, decât să-i înălţăm cu pioşenie un binemeritat remember al luminoasei şi neştersei sale amintiri, spre a servi drept mângâiere familiei sale greu încercate, prietenilor, cunoscuţilor şi colaboratorilor săi în domeniul nobilei sale profesii, a „omului care dăruieşte lumină semenilor săi”, fiind un exemplu potrivit pentru generaţiile viitoare care o vor îmbrăţişa.

Spunea cândva omul de ştiinţă, Andrew Foldes: „Un om are două nume, cel cu care se naşte şi cel care şi-l face”. Acest postulat îl cuprinde şi pe Mihai Păcuraru, cel care în strălucita sa carieră de „inginer al luminii” şi-a căpătat şi cel de al doilea nume, de „om al reţelelor electrice”, stipulat la pag. 197 a volumului al II-lea „Oamenii reţelelor electrice”, aparţinător celor 4 volume ale monumentalei scrieri „File din istoria energeticii româneşti”, Editura N´ERGO, 2007, fiind selectat în rândul celor 700 de „oameni ai reţelelor electrice”, aparţinători celor 5-6 generaţii de energeticieni de frunte ai energeticii româneşti.

Nominalizarea inginerului Mihai Păcuraru s-a făcut cu mare obiectivitate în urma jalonării parcursului prodigioasei sale activităţi profesionale, culminată cu ultimii 5 ani ca „şef al Compartimentului Dispecer CD FEE Constanţa”, după cei 10 ani ca „şef de tură” şi 8 ani ca inginer „regimist”. Dacă vom ţine seama şi de importanţa volumului de instalaţii electroenergetice aflat în autoritatea sa operativă, unul dintre cele mai puternice din ţară, cuprinzând staţiile de 400/110 KV Tulcea Vest, Constanţa Nord, Medgidia Sud, Staţia 400 KV CNE Cernavodă, Staţia 750/400 KV Isaccea, Staţiile 110 KV CET Palas şi CET Midia Năvodari, care deserveau consumatori vitali ai economiei româneşti, putem intui, ca specialişti, imensa responsabilitate a colectivului Compartimentului Dispecer constănţean, avându-l la „cârmă” pe inginerul Mihai Păcuraru.

Pentru „nespecialişti”, este suficient să menţionăm că inginerul Mihai Păcuraru, dovedind tenacitate şi profesionalism, a fost „capul limpede” al „instalaţiilor de lumină” din toată Dobrogea şi asta spune totul despre probitatea sa inginerească, obţinută în amfiteatrele, laboratoarele şi seminariile Facultăţii de Electrotehnică din Iaşi, la absolvirea din 1965.

Pe cealaltă parte, a deosebitului său profil colegial, civic şi moral, aflăm indubitabile aprecieri făcute în volumul „O viaţă pe drumul Luminii”, Editura Rotipo Iaşi, 2015, dedicat promoţiei 1965, cu prilejul jubileului absolvirii. N-am cum să-l uit vreodată pe dragul meu coleg constanţean Picu Păcuraru, ferventul animator al colegilor constănţeni, Ştefan Antoniu, Spirache Blaga, Gicu Maloş, Fane Iordache, Nae Călin, cu care întreţinea frecvent un spumos dialog colegial. Nu mai pun nici Revederea 52 de la Mamaia pe care Picu a organizat-o impecabil. Toate râmân astăzi în amintirea celor ce mai suntem. Avea dreptate Victor Eftimiu când se confesa tânguitor la pierderea unui prieten drag:

„Cu fiecare dintre cei

De care moartea ne desparte,

Murim şi noi, lăsând o parte,

În fiecare dintre ei.

Imagini, gânduri, doruri, vise,

Un cer întreg de amintiri,

Ascund în stinsele priviri

Sub pleoapele pe veci închise.”

Da! Categoric, da! Amintirea colegului ing. Mihai (Picu) Păcuraru va râmâne de-a pururi luminoasă în sufletele celor ce i-am fost aproape în îndelungata noastră vieţuire colegială.

Pe mai departe, înălţăm o rugă fierbinte Prea Bunului Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Veşniciei Sale, pentru sufletul său ales între aleşi.

Un gând mângâietor pentru Silvia, iubita lui soţie şi Laura, iubita sa fiică, greu încercate de imensa pierdere suferită”, au transmis Mihai Caba şi ceilalţi colegi ai promoţiei Electro Iaşi 1965.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.305 secunde