Medicul Dorel Oprea a câştigat concursul de manager la Spitalul Municipal Medgidia

1338

Articole de la același autor

 • Rezultate contestate de fostul director. „Consider că nu am fost evaluat corect”

Începând de săptămâna aceasta, Spitalul Municipal Medgidia are un manager cu acte în regulă. După o perioadă de interimat de peste cinci luni, dr. Dorel Oprea a promovat concursul privind ocuparea funcției de manager, el fiind admis cu nota 9,36, în timp ce contracandidatul său, fostul director al spitalului, Dumitru Eugen Agliţoiu, a obţinut 8,52, fiind respins. Menţionăm că alături de aceştia a mai existat un al treilea candidat, dr. Manuela Mincă, ea retrăgându-se din competiţie.






Nemulţumit de evaluarea comisiei de examinare, Eugen Agliţoiu a depus o contestaţie, la care aşteaptă răspuns, la finele săptămânii în curs. Fostul director spune că nu i-a plăcut cum a fost evaluat şi speră să i se schimbe punctajul după reeavaluarea din urma contestaţiei. „Am depus deja contestaţia şi până în data de 10 decembrie ar trebui să aflăm răspunsul. Consider că nu am fost evaluat corect”, a precizat el.

Menţionăm că acest concurs s-a desfășurat în două etape. Prima etapă a urmărit verificarea îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs, iar cea de-a doua a constat în susținerea publică și evaluarea proiectului de management care s-a desfășurat la sediul unităţii sanitare, în data de 6 decembrie.



Revenind la actualul director, dr. Dorel Oprea, el are în vedere, pe viitor, creşterea veniturilor spitalului prin diversificarea serviciilor spitaliceşti oferite şi prin dezvoltarea ambulatorului de specialitate, scopul fiind creşterea încasărilor din venituri proprii şi identificarea de noi surse de venit. Se urmăreşte, totodată, amplificarea utilizării infrastructurii existente, rezultatul fiind creşterea gradului de satisfacţie al pacienţilor. „Consider secţiile de cardiologie, oncologie, radioterapie-brahiterapie, radiologie/cardiologie intervenţională de importanţă majoră datorită faptului că majoritatea patologiilor la nivel național sunt patologii cardio-vasculare şi tumorale, iar oferta de servicii medicale ţintită pe aceste afecţiuni este insuficientă la nivel regional. Afecţiunile tumorale şi cardio-vasculare determină şi cele mai multe decese din sistem. Tocmai de aceea, obiectivul major pe termen lung al planului meu de management este înfiinţarea acestor secţii noi pentru locuitorii zonei”, a precizat medicul.




El a adăugat că Spitalul Municipal Medgidia a beneficiat de o serie de investiţii în ultimii ani, subvenţii de la bugetul de stat şi cel local, precum şi sponsorizări şi donaţii, fonduri europene etc. Astfel, condiţiile de cazare au fost îmbunătăţite, reabilitarea făcându-se prin aplicarea unui linoleum sanitar, schimbarea instalaţiilor electrice şi sanitare, montarea de sisteme moderne de iluminat, precum şi schimbarea unei părţi din mobilier. Între timp, laboratorul de analize medicale a fost internalizat şi acreditat RENAR, iar întreaga unitate sanitară a fost dotată cu aparatură şi dispozitive medicale de ultimă generaţie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.931 secunde