S-a stabilit valoarea punctelor per capita și pe serviciu în asistența medicală

290
S-a stabilit valoarea punctelor per capita și pe serviciu în asistența medicală - x-puncte-1705058803.jpg

Articole de la același autor

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a calculat, la începutul acestei luni, valoarea punctelor per capita și pe serviciu în asistența medicală primară și valoarea punctului pe serviciu în asistența medicală ambulatorie de specialitate. Toate acestea s-au realizat ținând cont de sumele alocate pentru fiecare domeniu de asistență medicală prin Legea bugetului de stat pe anul 2024. Astfel, au rezultat următoarele valori: pentru punctul per capita - 7,7 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală primară - 6,2 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistența medicală ambulatorie de specialitate - 3,3 lei.

Conform Contractului-cadru, aceste valori se calculează de CNAS anual, după intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat și în limita fondurilor aprobate prin acest act normativ. Conform Legii bugetului de stat pe anul în curs, în bugetul FNUASS (Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate) sunt aprobate pentru acest an fonduri totale de 62,4 miliarde lei, din care pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical suma de 44,5 miliarde lei.

Pentru luna ianuarie, au precizat reprezentanţii CNAS, având în vedere necesitatea asigurării continuității furnizării serviciilor medicale, casele de asigurări de sănătate au încheiat, în regim de urgență, acte adiționale cu furnizorii de servicii medicale, menținând valorile de punct aferente semestrului al II-lea al anului 2023.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.109 secunde