Unităţile sanitare, la datorie! Unde puteţi merge dacă vă simţiţi rău de sărbători

222
Unităţile sanitare, la datorie! Unde puteţi merge dacă vă simţiţi rău de sărbători - fondprogramspitale-1671737737.jpg

Articole de la același autor

Sărbătorile bat la uşă, dar bolile nu ţin cont de distracţie sau voie bună. În cazul în care aveţi probleme de sănătate de Crăciun sau în perioada până la Anul Nou, vă informăm care este programul de lucru al unităților sanitare din județul Constanța. Acestea vor asigura asistența medicală de urgență, prin linii de gardă, în perioadele 24-26 decembrie și 31 decembrie -2 ianuarie.

Direcția de Sănătate Publică a Județului (DSPJ) Constanța face cunoscut programul unităților sanitare publice din județul Constanța care vă vor ajuta în perioada imediat următoare. Cei care au nevoie de asistenţă medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pot suna la numărul de telefon 0241.662.222 sau în Unitatea de Primiri Urgențe, la 0241.503.206. Dacă locuiţi în Năvodari, punctul de lucru UPU de pe strada Sănătății nr. 1 este deschis, iar dacă aveţi nevoie de orice fel de informaţii, sunaţi la numărul de telefon 0241.503.345.

Şi punctul de lucru UPU de la Băneasa, de pe strada Trandafirilor nr. 185, va avea program normal de lucru şi va asigura zona arondată sudului județului Constanța. Pentru alte informaţii, sunaţi la 0241.503.479. În cazul unei afecţiuni contagioase, medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța sunt alături de pacienţii lor non-stop. Pentru camera de gardă, sunaţi la 0241.484.501, iar pentru Spitalul Municipal Medgidia se va apela numărul 0241.810.690. La datorie se va afla şi personalul Spitalului Municipal Mangalia (0241.752.260), la fel ca şi cel de la Spitalul Orășenesc Cernavodă (0241.237.812), Spitalul Orășenesc Hârșova (0241.870.208) şi Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (0241.486.300).

Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Constanța va avea program normal de lucru cu mențiunea că, în această perioadă, va asigura eliberarea de certificate constatatoare de deces. De asemenea, cele trei centre de permanență din județul nostru vor asigura asistența medicală în program non-stop cu linie de gardă, în perioadele 24-26 decembrie 2022 și 31 decembrie - 2 ianuarie 2023. Acestea sunt Centrul de Permanență Cogealac, având ca zone arondate Tariverde, Cogealac, Râmnicu de Sus, Râmnicu de Jos, Gura Dobrogei, Fântânele, Nuntași și Mihai Viteazu. Centrul de Permanență Năvodari are în arondare zonele Năvodari, Corbu, Lumina, Săcele, Istria, Sinoe, iar Centrul de Permanență Cumpăna, doar Cumpăna, Lazu şi Agigea. Totodată,

Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța va asigura un serviciu de permanență la sediul din strada N. Iorga nr. 89. De asemenea, pentru semnalarea problemelor de sănătate publică, cetățenii pot apela numărul de telefon 0241.836.653.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2964 secunde