Camelia Potec (nataţie): A fost un an care ne dă speranţe pentru 2024

262
Camelia Potec (nataţie): A fost un an care ne dă speranţe pentru 2024 - potec-1703662130.jpg

Articole de la același autor

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat pentru AGERPRES că în 2023, un an preolimpic, s-au îndeplinit toate obiectivele stabilite de federaţie, s-au obţinut două calificări la JO 2024 şi s-au organizat la cel mai înalt standard Campionatele Europene de înot în bazin scurt pentru seniori la Otopeni.

''A fost un an să zic preolimpic bun, în care ne-am îndeplinit, ca federaţie, toate obiectivele pe care le-am avut şi un an care ne de speranţe pentru 2024. Avem deja doi sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice (David Popovici şi Vlad Stancu, n. red.) şi ne dorim ca numărul acesta să crească, după care, bineînţeles, ne gândim la o performanţă bună sau foarte bună la Jocurile Olimpice şi când vorbesc de bună, mă refer la câştigarea unei medalii. La cea mai mare competiţie a anului, Campionatele Mondiale de seniori, sportivii de la sărituri în apă au reuşit o performanţă istorică câştigând aurul (Constantin Popovici) şi argintul (Cătălin Preda). Aş putea să vorbesc şi despre Campionatele Europene de juniori, Festivalul Olimpic al Tineretului European, adică la toate competiţiile de obiectiv pe care le-au avut sportivii noştri, majoritatea dintre ei au reuşit să-şi îndeplinească obiectivele şi aici n-aş dori să vorbesc doar despre seniori, pentru că avem şi juniori foarte buni, care au excelat anul acesta şi care ne dau speranţe chiar şi pentru 2028. Nu în ultimul rând, aş dori să specific şi rezultatele de la Europenele în bazin scurt de seniori, rezultate care, la fel, ne duc cu cu gândul că înotul are şi viitor. Când spun viitor, mă refer la competiţiile din următorul ciclu olimpic, 2024-2028, pentru că din cei 21 de sportivi calificaţi la Europenele în bazin scurt, majoritatea au fost juniori şi iată că am reuşit să încheiem această competiţie care s-a organizat pentru prima oară în România cu opt finale şi două medalii de bronz (David Popovici şi Andrei Ungur)'', a spus Camelia Potec.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5392 secunde