Farul a dat lovitura la Cluj. Hagi: „O victorie care ne dă o încredere foarte mare”

203
Farul a dat lovitura la Cluj. Hagi: „O victorie care ne dă o încredere foarte mare” - 1-1661763092.jpg

Articole de la același autor

FCV Farul Constanţa a dat lovitura la Cluj. Profitând şi de faptul că antrenorul Dan Petrescu a odihnit mai mulţi titulari după calificarea în grupele Europa Conference League, „marinarii” s-au impus cu scorul de 3-1 (1-1) pe terenul campioanei CFR, într-o partidă contând pentru etapa a şaptea a Superligii la fotbal.

Gazdele au deschis scorul în minutul 10, din penalty, prin Malele, după o fază analizată la VAR, dar jocul bun al Farului anunţa o desfăşurare cu totul diferită a întâlnirii. Alexi Pitu a egalat în minutul 35, cu un şut din interiorul careului, iar în repriza secundă, a venit rândul unui alt jucător născut în 2002, produs la Academia Hagi, să iasă la rampă.

În minutul 63, Louis Munteanu a adus Farul în avantaj cu un şut puternic din marginea careului mare, după o pasă a lui Pitu, iar cu două minute înainte de finele timpului regulamentar, a făcut şah-mat apărarea gazdă şi l-a învins pe portarul Scuffet cu un şut plasat de la 14 metri.

„În sfârşit, am câştigat şi noi, după atâta timp. O victorie în deplasare, în faţa campioanei, îţi dă o încredere foarte mare. Uşor-uşor, echipa creşte mental. Am revenit de la 0-1 şi am terminat meciul foarte bine. Sîrbu s-a descurcat perfect ca titular, iar Munteanu a arătat că are calităţi extraordinare de nouar, a venit schimbat în bine de la Fiorentina.

Acum, pentru noi este important să câştigăm cu FCSB şi să scoatem maximum posibil la Craiova. Obiectivul este să rămânem cât mai sus în clasament după aceste trei meciuri”, a declarat, la conferinţa de presă, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi.

FCV Farul: Aioani, Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki, Artean (min. 46, Doukoure), Nedelcu, Grameni (min. 76, Casap), Moldoveanu (min. 46, L. Munteanu), Alibec (min. 80, Andronache), Pitu (min. 69, Băluţă).

Graţie victoriei de la Cluj, Farul a revenit pe primul loc în clasament, cu 15 puncte, urmată, în ordine, de Rapid (15 p, golaveraj inferior), FC Argeş (12 p) şi FC Botoşani (11 p).

Etapa viitoare, miercuri, 31 august, de la ora 22.00, pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu, Farul va întâlni pe FCSB. Se va juca cu casa-nchisă, biletele pentru această partidă fiind epuizate!

XXX

Timp de trei zile, la Braşov, s-au disputat întrecerile turneului „Braşov Junior's Cup 2022”, competiţie în cadrul căreia Academia Hagi Albastru 2014, echipă pregătită de Bogdan Omeag, a câştigat finala cu Interstar Sibiu, scor 2-0.

În cadrul festivităţii de premiere, organizatorii i-au oferit un premiu special lui Nicholas Bejan (Academia Hagi) - trofeul pentru „Cel mai bun jucător al categoriei 2014”.

Foto: farulconstanta.com

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8027 secunde