Oradea va găzdui prima ediţie a Campionatelor Europene de înot în ape îngheţate

128
Oradea va găzdui prima ediţie a Campionatelor Europene de înot în ape îngheţate - inot-gheata-1683897584.jpg

Articole de la același autor

Oradea va găzdui prima ediţie a Campionatelor Europene de înot în ape îngheţate, aceasta urmând să se desfăşoare în perioada 1 - 4 februarie 2024.

Cel mai titrat înotător român în ape deschise şi îngheţate şi organizator al acestei competiţii, Paul Georgescu, a declarat că în bazinul olimpic descoperit din Oradea vor putea fi urmăriţi anul viitor cei mai valoroşi sportivi de pe continent.

„E un mare pas făcut de ţara noastră în această disciplină sportivă. Primirea organizării Campionatelor Europene reprezintă totodată aprecierea International Ice Swimming Association faţă de toată activitatea pe care a avut-o Asociaţia Sportivă pe care o conduc (n.r. - AS Ice Swimming and Open Water) în dezvoltarea înotului în ape îngheţate din România. În 2019 am ajuns la capătul lumii pentru a participa la Campionatele Mondiale de la Murmansk, iar acum, în doar patru ani de zile, reuşesc împreună cu toată comunitatea de înotători în ape îngheţate din România să îi aduc în ţara noastră pe cei mai valoroşi sportivi din Europa ai acestei discipline”, a afirmat Georgescu.

„Vreau să mulţumesc în special Primăriei Oradea şi CSM Oradea pentru susţinerea şi deschiderea pe care au avut-o faţă de acest eveniment special. Oradea este un oraş aproape de inima mea de care mă leagă multe amintiri frumoase din cariera mea de poloist. Să nu uităm totodată că Oradea a dat şi un campion mondial la înot în ape îngheţate, pe Ovidiu Tirla. Îi aşteptăm pe toţi iubitorii acestui sport la Oradea, între 1 şi 4 februarie 2024 pentru a-i vedea la treabă pe cei mai buni înotători în ape îngheţate”, a adăugat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3311 secunde