Toate știrile despre Universitatea Ovidius în ziarul Cuget Liber Online.

Universitatea Ovidius Constanța

În 1961, la Constanța, ia ființă Institutul Pedagogic de 3 ani, care cunoaște o ascensiune și apoi, cu încetul, o marginalizare, după cum a evoluat însuși sistemul de învățământ superior al României acelor vremuri.
La 22 decembrie 1989 era un institut de subingineri dispunând însă de o bază materială. În acele zile fierbinți se constituie Comitetul Cetățenesc de acțiune și sprijin pentru înființarea Universității din Constanța. La 7 martie 1990, prin Hotărârea nr.225 a Guvernului României, Institutul de subingineri din Constanța este transformat în Universitatea Constanța.

Universitatea "Ovidius" din Constanța este continuatoarea de drept a acestor tradiții universitare, păstrătoare a unei culturi academice pe care o dezvoltă spectaculos în aceste două decenii de existență.
2028 articole cu tagul "Universitatea Ovidius". Ultima știre adaugata : Duminică, 24 Mai 2026.

UMC
Stire din Cultură-Educație : "Tinerii absolvenți ar putea fi mult mai bine promovați"
17 Iunie 2017
Universitatea "Ovidius" din Constanța a organizat, vineri, la hotel Del Mar din stațiunea Mamaia, reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, eveniment la care participă 90 de rectori din întreaga țară și care se va în ...
15 Iunie 2017
După ce a trecut de rigorile a două festivaluri naționale de teatru - Festivalul Național al Școlilor de Teatru "Hyperion iese la Godot" București și Festivalul Școlilor de Teatru "Buzău iubește Teatrul" -, spectacolul " ...
Stire din Cultură-Educație : Despre metafizică, teologie și fenomenologie
12 Iunie 2017
Universitatea "Ovidius" va găzdui astăzi, între orele 16.00-18.00 conferința "Metafizică, teologie și fenomenologie", susținută de conf.univ.dr. George Bondor de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din ...
29 Mai 2017
Universitatea "Ovidius" a organizat, week-end-ul trecut, "Conferința internațională de grafică și design ingineresc", ICEGD 2017, eveniment ce face parte din programul festivităților organizate cu prilejul Anului Ovidius ...
26 Mai 2017
Mai mulți studenți de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității "Ovidius" s-au întors cu o serie de premii de la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențeșt ...
26 Mai 2017
Senatul Universității "Ovidius" i-a acordat, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Siegfried Schmauder, de la Universitatea din Stuttgart, director al Institutului pentru Testarea, Știința și Rezi ...
Stire din Cultură-Educație : Forum pentru dezbateri interdisciplinare inginerești  la Universitatea "Ovidius"
Cuget Liber -
25 Mai 2017
Cea de-a VII-a ediție a Conferinței naționale a elevilor și studenților în domeniul științelor inginerești TEHNONAV JUNIOR 2017 se va desfășura mâine, 26 mai, sub egida activității "Fă-ți un cadou: Studiază la Universita ...
25 Mai 2017
Weekend-ul recent încheiat, la București, a avut loc cea de-a X-a ediție a Galei Profesorului Bologna, unde cei mai apreciați profesori universitari din țară au fost premiați cu titlul de "Profesor Bologna", distincție c ...
24 Mai 2017
Peste 150 de persoane au participat la cea de-a XVII-a Conferință științifică internațională "Perspective în Educație Fizică și Sport" organizată de Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității ...
24 Mai 2017
Handbalistele de la Universitatea "Ovidius" Constanța și-au câștigat dreptul de a reprezenta România la Campionatele Europene Universitare din Spania (Antequera), ce vor avea loc în perioada 1-9 iulie, com ...
23 Mai 2017
Săptămâna trecută, a avut loc cea de-a XVII-a Conferință științifică internațională "Perspective în Educație Fizică și Sport" organizată de Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității "Ovidius" ...
22 Mai 2017
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Apostol Andrei", din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța, a susținut lansarea volumului de poezie "(Dez)legarea ochilor", carte întocmită de lect. univ. dr. Carmen Ciorne ...
18 Mai 2017
Studenții Universității "Ovidius" din Constanța au participat, recent, la o serie de manifestări sportive și științifice, unde au avut rezultate remarcabile. La Campionatul Național Universitar de volei, desfășurat la Ba ...
17 Mai 2017
Facultatea de Matematică și Informatică îi provoacă pe tinerii pasionați de informatică la un super concurs. Ajuns la a X-a ediție, Concursul pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației - ESTIC 2017 va avea loc în ...
17 Mai 2017
Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității "Ovidius" organizează, săptămâna aceasta, o serie de evenimente la care invitată specială este Lavinia Stan, expert în științe politice și în probleme re ...
16 Mai 2017
Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității "Ovidius" organizează săptămâna aceasta o serie de evenimente la care invitată specială este Lavinia Stan, expert în științe politice și în probleme ...
16 Mai 2017
Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) a organizat, week-end-ul trecut, Târgul Ofertei Educaționale. În cadrul acestui eveniment, liceenii interesați de oferta educațională a instituției de ...
12 Mai 2017
Cea de-a X-a ediție a Concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației - ESTIC 2017 va avea loc, în data de 27 mai, începând cu ora 9.00, la sediul central al Universității "Ovidius" din Constanța, de pe bu ...
12 Mai 2017
Anul acesta, elevii vor concura la Universitatea "Ovidius" pe un număr de 1.300 de locuri bugetate de stat la forma de învățământ fără taxă, cărora li se adaugă alte câteva sute la forma de învățământ cu taxă. În afară d ...
11 Mai 2017
Sâmbătă, la centrul comercial Vivo, Universitatea "Ovidius" din Constanța își prezintă oferta educațională pentru admiterea 2017. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța ...
10 Mai 2017
Anul acesta, se împlinesc nici mai mult, nici mai puțin decât 2000 de ani de la moartea marelui poet latin Ovidius Publius Naso la Tomis, cetatea în care acesta și-a petrecut anii de exil. Cu această ocazie, Muzeul ...
Stire din Cultură-Educație : Universitatea "Ovidius",  "incubator"  pentru viitorii antreprenori  ai Constanței
10 Mai 2017
Universitatea "Ovidius" își propune să formeze viitorii antreprenori ai Constanței și să îi ajute pe studenți să își pună în practică ideile și cunoștințele. Ieri, în aula Bibliotecii Universitare "Ioan Popișteanu", a fo ...
09 Mai 2017
Evantaiul personalităților care poartă cu onoare titlul de Doctor Honoris Causa al Universității "Ovidius" a fost completat, în cursul zilei de ieri, cu numele marelui scriitor Mircea Cărtărescu. Acesta a primit tit ...
08 Mai 2017
Universitatea "Ovidius" găzduiește, astăzi, de la ora 12.00, în Aula Bibliotecii Universitare de pe bulevardul Mamaia, decernarea titlului Doctor Honoris Causa, scriitorului Mircea Cărtărescu, pentru întreaga activitate ...
Stire din Cultură-Educație : Spațiul maritim, în atenția Universității "Ovidius"  și a specialiștilor
03 Mai 2017
Universitatea "Ovidius" din Constanța, în calitate de instituție parteneră, organizează, în perioada 3-4 mai, începând cu ora 9.00, la sediul din Aleea Universității, Corp A, Sala Senatului, conferința internațională "Ma ...
29 Aprilie 2017
Vineri, 28 aprilie, în sala Consiliului de Administrație al Universității Ovidius Constanța (UOC), s-a semnat protocolul de colaborare dintre universitate și Clubul Nautic Român. Parteneriatul are ca ...
28 Aprilie 2017
Universitatea "Ovidius" din Constanța găzduiește luni, 8 mai, începând cu ora 12.00, în Aula Bibliotecii Universitare de pe bulevardul Mamaia nr. 124, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa scriitorulu ...
27 Aprilie 2017
Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC) organizează luni, 8 mai, la ora 12.00, în Aula Bibliotecii Universitare (Aula B, etaj 1, Bd. Mamaia nr.124), ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa pentru Mirce ...
27 Aprilie 2017
Universitatea "Ovidius" va semna, mâine, un protocol de colaborare cu Clubul Nautic Român.Parteneriatul are ca scop dezvoltarea performanței pe multiple planuri precum: inițierea și derularea proiectelor de cercetare apl ...
Stire din Cultură-Educație : Activități dedicate Anului Omagial Ovidius
Cuget Liber -
12 Aprilie 2017
Universitatea "Ovidius" din Constanța a găzduit, recent, evenimentul intitulat "Liderii cetății: trecut, prezent și viitor", sub semnul Anului Omagial Ovidius. Studenții cu cele mai bune rezultate academice s-au întâlnit ...
Pagina a fost generata in 0.0811 secunde