Toate știrile despre CFR în ziarul Cuget Liber Online.

CFR

852 articole cu tagul "CFR". Ultima știre adaugata : Joi, 16 Iulie 2026.

13 Iunie 2016
CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile țării să poată fi conectate cu destinațiile de vacanțăcele mai căutate în perioada verii. Astfel, trenurile vor fi introduse trept ...
01 Iunie 2016
Două evenimente importante au avut loc, în aceste zile, în transporturile românești. Primul (pe care l-am prezentat în ediția de ieri) se referă la lansarea în dezbatere publică a unui proiect de ordonanță de urgență car ...
26 Aprilie 2016
În minivacanța de 1 Mai și Paște, conducerea CFR Călători se așteaptă la un aflux mare de călători. Tocmai de aceea, Trenul Tineretului va circula suplimentar, către litoral, iar trenurile pe rutele cele mai solicitate v ...
26 Aprilie 2016
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a recepționat investiția "Dezvoltarea capacității feroviare în zona fluvio-maritimă a portului Constanța", ca urmare a finalizării lucrărilor. Este vorba de ...
18 Aprilie 2016
Pentru că aprilie este cunoscută drept luna curățeniei, CFR Călători a demarat deja campania Trenuri curate - călătorii minunate. Aceasta se desfășoară la nivel național, în trenuri și alte locații feroviare.Campania con ...
BNR
Stire din Economie : Economia, pe scurt
01 Aprilie 2016
În ședința din 31 martie 2016, consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât următoarele: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an; gestionarea adecvată a lich ...
26 Martie 2016
Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor, informează CFR Călători.Întrucât din data de 27 martie se va trece la ora ...
25 Martie 2016
CFR Călători informează că, începând cu data de 27 martie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3,00 devenind ora 4,00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vi ...
Cuget Liber -
19 Martie 2016
Începând de sâmbătă și până marți, 22 aprilie, două trenuri vor fi anulate pe ruta Constanța - Mangalia. Pentru executarea lucrărilor de reparație a căii ferate pe distanța Constanța - Agigea Nord, nu vor mai circula tre ...
16 Martie 2016
Reprezentanții Regionalei CFR Constanța spun că trenurile nu mai întârzie la fel de mult ca altădată, pentru că fenomenul furturilor de fier, ce prejudicia Compania Căilor Ferate Române, a scăzut simțitor. ...
16 Martie 2016
Pentru executarea unor lucrări de reparație a căii ferate pe distanța Constanța - Mangalia, CFR Călători anulează două trenuri, astăzi și mâine. Este vorba despre R8385, cu plecare la ora 10.00 din Gara Constanța și sosi ...
20 Februarie 2016
Chiar dacă nu prea mai este zăpadă la munte, tot mai putem să profităm de ofertele la Trenurile Zăpezii 2016. Oferta de călătorie este valabilă până la finele lunii februarie, cu reduceri tarifare la trenurile care au ca ...
11 Februarie 2016
Dacă aveți drum la munte în perioada următoare, aveți șansa de a plăti mai puțin la biletele de tren. Până la finele lunii februarie, Trenurile zăpezii ale CFR Călători circulă cu tarife promoționale. Oferta de călătorie ...
06 Februarie 2016
Pentru călătoria cu trenul în întreaga Europă, CFR Călători recomandă oferta Interrail Global Pass care, în această primăvară, vine cu o nouă reducere de 15%.Oferta promoțională cu reducere este pusă în vânzare până la d ...
25 Ianuarie 2016
Traficul feroviar se realizează în continuare în condiții de iarnă, la temperaturi foarte scăzute, iar unele trenuri mai înregistrează întârzieri la sosire/plecare. Traficul de pasageri este preluat, în măsura posibilită ...
23 Ianuarie 2016
Traficul feroviar se realizează în continuare în condiții de iarnă, la temperaturi foarte scăzute. Unele trenuri mai înregistrează întârzieri la sosire/plecare. Potrivit CFR Călători, în ultimele 24 de ore, pe ruta Medgi ...
Stire din Social : Toate magistralele feroviare, deschise în această dimineață
Cuget Liber -
18 Ianuarie 2016
Toate magistralele feroviare erau deschise luni dimineață, însă circulația se desfășoară în condiții de vânt puternic și ninsori abundente, în special în partea de sud și sud-est a țării, a anunțat, luni, Compania Națion ...
09 Ianuarie 2016
CFR Călători va investi în anul 2016, din surse proprii, în modernizarea unui număr de 30 de vagoane. Primul vagon a fost furnizat la finalul lui 2015 și va intra în circulație în perioada următoare. Vagoanele pot circul ...
07 Ianuarie 2016
Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA vă informează că traficul feroviar la nivel național se desfășoară în condiții de iarnă, de vânt puternic, ploi sau polei, fenomene meteo care pot conduce la înregistrarea unor î ...
07 Ianuarie 2016
Circulația trenurilor de pasageri se desfășoară în continuare în condiții de iarnă. Câteva garnituri au sosit în gări cu întârzieri între 10 și 90 de minute, din cauza defecțiunilor apărute la materialul rulant, pe fondu ...
06 Ianuarie 2016
În condițiile în care trenurile de călători circulă cu restricții de viteză și ajung la destinații cu întârzieri, din cauza zăpezii și a temperaturilor scăzute, călătorii sunt sfătuiți să se informeze despre condițiile m ...
05 Ianuarie 2016
În urma avertizărilor meteo de ninsoare, vânt și temperaturi scăzute, emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru următoarele ore, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile vor c ...
04 Ianuarie 2016
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, circulația trenurilor fiind, însă, adaptată la condiții meteo nefavorabile, informează Compania Națională de Cai Ferate 'CFR' SA.  ...
03 Ianuarie 2016
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulația trenurilor fiind însă adaptată la condiții meteo nefavorabile. ...
Stire din Social : Biletele de tren mai ieftine, la 1 ianuarie
30 Decembrie 2015
De la 1 ianuarie 2016, tarifele biletelor de tren scad cu aproximativ 4% ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%. Biletele pot fi cumpărate online de pe www.cfrcalatori. ...
29 Decembrie 2015
Tarifele biletelor de tren vor scădea cu circa 4% de la 1 ianuarie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%, informează CFR Călători. Compania precizează că bi ...
12 Decembrie 2015
CFR Călători informează că, începând din data de 13 decembrie, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până la data de 10 decembrie 2016. Zilnic se vor afla în circulație peste 1.20 ...
11 Decembrie 2015
Începând cu data de 13 decembrie, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care va fi valabil până la data de 10 decembrie 2016. Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieței at ...
Stire din Social : Trenuri anulate pe ruta Constanța - Mangalia
26 Noiembrie 2015
Astăzi, mâine și poimâine, opt trenuri pe ruta Constanța - Mangalia nu vor circula deloc. Pentru executarea lucrărilor de reparație a căii ferate pe distanța Constanța - Mangalia și retur, CFR Călători anulează mai multe ...
13 Noiembrie 2015
Pentru executarea lucrărilor de reparație a căii ferate pe distanța Constanța – Mangalia, CFR Călători anulează mai multe trenuri. Astfel, în perioada 16 - 18 noiembrie, nu vor circula trenurile: R8384, cu plecare ...
Pagina a fost generata in 0.0787 secunde