Am scris în repetate rânduri, și nu pentru a agita spiritele mai mult decât trebuie, că profesorii vor fi lăsați ultimii când vine vorba de măririle salariale promise prin OUG 57/2023. Dar nu ne-am imaginat că se va ajun ...
Greva din sistemul de învăţământ le-a dat peste cap planurile de vacanţă multor turişti, care au fost puşi în situaţia de a-şi anula sau reprograma concediile. Pe întreg litoralul românesc, telefoanele din recepţiile uni ...
Numărătoarea inversă până la primele probe ale Evaluării Naționale arată că mai sunt doar patru zile lucrătoare în care, teoretic, ar trebui încheiată situația școlară a absolvenților de clasa a VIII-a pentru a putea int ...
Sindicaliştii din educaţie au plecat spre Palatul Cotroceni, după ce au protestat, timp de o oră şi jumătate, în Piaţa Victoriei.Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de sindicate, un număr de 1 ...
Guvernul și coaliția gestionează lamentabil greva profesorilor, susține eurodeputatul Dacian Cioloș.„Gestionarea acestor proteste de către Guvern și coaliție, gestionarea acestei greve a profesorilor este lamentabilă. Se ...
Scenariul de săptămâna trecută al ministrului Educației, Ligia Deca, preconiza o posibilă decalare a examenelor naționale sau prelungirea anului școlar dacă va continua protestul în Educație. Iată că marți, 6 iunie, la f ...
Liderii sindicatelor din educație au avut luni, 29 mai, o nouă rundă de discuții, de data aceasta cu ministrul Muncii, Marius Budăi. Discuțiile s-au axat pe viitoarea grilă de salarizare din sistem, care să aibă ca reper ...
Marți, în cea de-a doua zi a grevei generale din învățământul românesc, au avut loc o serie de întâlniri la sediul Guvernului României. La ora 10, premierul Nicolae Ciucă i-a primit pe Miruna Croitoru, președintele Consi ...
Spre bucuria elevilor, poate cu excepția celor din anii terminali, și astăzi continuă greva generală din învățământul românesc. După o rundă de negocieri eșuate cu reprezentanții Guvernului, desfășurată duminică, 21 mai, ...
Liderul Uniunii Salvaţi România, Cătălin Drulă, a cerut, luni, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, să susţină iniţiativele legislative propuse de USR pentru diminuarea pensiilor speciale, arătând că adopta ...
În aceeași zi în care ministrul Educației, Ligia Deca, făcea cunoscute proiectele noilor Legi ale Educației, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunța că începând de joi, 2 martie 2023, va debuta seria acțiunil ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord