AfD ar dori organizarea unui referendum privind ieşirea Germaniei din UE

113
1
AfD ar dori organizarea unui referendum privind ieşirea Germaniei din UE - afd-1706035641.jpg

Articole de la același autor

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care câştigă teren în sondajele de opinie, are în vedere organizarea unui referendum privind ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană dacă va ajunge la putere, a declarat co-liderul său Alice Weidel într-un interviu pentru Financial Times, relatează agenţia AFP.

„Dacă nu este posibilă o reformă, dacă nu reuşim să reconstruim suveranitatea statelor membre ale UE, ar trebui să lăsăm poporul să decidă, aşa cum a făcut Marea Britanie”, a spus Alice Weidel. „Am putea organiza un referendum pentru «Dexit» - o ieşire a Germaniei din UE”, a adăugat ea, salutând ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în urma referendumului din 2016, drept „un model pentru Germania”.

Încurajată de sondaje record care au plasat-o pe a doua poziţie la nivel naţional de câteva luni (aproximativ 22%), înaintea Partidului Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz şi imediat după conservatori (CDU), extrema dreaptă germană îşi manifestă dorinţa de a guverna. Următoarele alegeri legislative vor avea loc în 2025, iar AfD va prezenta pentru prima dată un candidat la funcţia de cancelar.

În schimb, principalele partide au exclus să se alieze şi să guverneze cu această formaţiune anti-UE şi anti-imigraţie într-un context de fragmentare din ce în ce mai mare a peisajului politic, care presupune formarea de coaliţii la nivel naţional şi regional.



Comentează știrea

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4456 secunde