Cehii protestează împotriva politicii guvernamentale de austeritate

130
Cehii protestează împotriva politicii guvernamentale de austeritate - 1-1701159481.jpg

Articole de la același autor

Şcolile din Cehia au rămas închise, iar sindicatele au cerut greve şi manifestaţii împotriva măsurilor de austeritate aplicate de guvernul de la Praga, informează agenţia AFP.

Republica Cehă, cu 10,5 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene, este afectată de o inflaţie record şi de scumpirea energiei, situaţie agravată de invazia rusă în Ucraina.

Săptămâna trecută, preşedintele Petr Pavel a promulgat majorări de impozite, reduceri ale alocaţiilor şi subvenţiilor, tăieri de salarii pentru angajaţii din sectorul de stat.

„Vreau să fie ca înainte. Energie şi mâncare ieftină, şcoli deschise”, a declarat Michaela Maresova, controloare de calitate la Sobeslav, în sudul ţării.

Sute de studenţi au participat la o manifestaţie la Praga. „Ştim care e starea bugetului statului, dar credem că guvernul nu-şi poate permite să facă economii la educaţie”, a afirmat studenta Katerina Petkovova.

Prim-ministrul Petr Fiala a apreciat însă că măsurile de austeritate sunt necesare. „Nu ne putem permite să dăm înapoi. Astfel am pune în pericol viitorul ţării, ceea ce nu ne putem permite”, a susţinut el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3821 secunde