Dacian Cioloş: "Sunt convins că vom avea majoritate pro-europeană în viitorul Parlament"

705
1
Dacian Cioloş:

Articole de la același autor

Europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European, arătându-se convins că va fi din nou o majoritate proeuropeană.

„Din toate evaluările şi estimările pe care le-am văzut până acum, în niciuna alianţa actuală proeuropeană între grupul politic Renew Europe, din care fac parte şi pe care l-am şi condus timp de doi ani şi jumătate, PPE şi grupul social-democraţilor nu este pusă în pericol. Deci nu există, cel puţin deocamdată, un risc ca această majoritate să fie afectată. Eu sunt convins că cetăţenii care sunt nemulţumiţi de modul cum funcţionează Uniunea Europeană se vor uita şi la ce propunem noi pentru a corecta funcţionarea europeană, pentru că şi noi spunem că nu toate lucrurile merg bine la nivel european, dar noi avem şi soluţii. O parte dintre ele le-am pus în aplicare, altele le vom pune în aplicare şi vrem să continuăm cu lucrul pe care l-am început. De aceea, eu unul nu am prea mari emoţii că s-ar putea să nu avem o majoritate a partidelor proeuropene în viitorul Parlament European. Sunt convins că vom avea această majoritate proeuropeană”, a spus Cioloş într-o conferinţă de presă.

El a arătat că poate noua majoritate nu va fi la fel de consistentă ca aceea din mandatul care se încheie, însă ea va exista.



Comentează știrea

Eori
22 mai

Europa ???????? = Satana, Deoarece Europa Se Roagă Satanei, Nu La Dumnezeu, Doar Țările Europene De Religie Creștin Ortodox, Sunt De Partea Credinței, Europa Trebuie Să Se Destrame, Pentru Că" Promovează Satanismul: https://youtu.be/R4Qeg-axwTk?si=to3CJt05UHb5-l4e Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3831 secunde