Erdogan cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU. „A devenit un Consiliu de protecţie a Israelului!”

240
Erdogan cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU. „A devenit un Consiliu de protecţie a Israelului!” - 1-1702198701.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, despre care a spus că a devenit Consiliul de protecţie a Israelului, a doua zi după vetoul american asupra unei rezoluţii în care se cerea încetarea focului în Gaza, transmite agenţia AFP.

„Din 7 octombrie, Consiliul de Securitate a devenit un consiliu pentru protecţia şi apărarea Israelului”, a denunţat Recep Tayyip Erdogan, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declaraţia drepturilor omului.

Şeful statului turc a cerut totodată reformarea Consiliului de Securitate al ONU.

„Solicitarea de încetare a focului în Gaza făcută de Consiliul de Securitate al ONU este respinsă doar de vetoul SUA. Este aceasta drept? Consiliul de Securitate al ONU trebuie să fie reformat”, a declarat Erdogan la o conferinţă privind drepturile omului, la Istanbul. El a insistat din nou că „lumea este mai mare decât cinci”, o referire la faptul că Consiliul de Securitate al ONU are cinci membri permanenţi cu drept de veto, China, Franţa, Rusia, Regatul Unit şi SUA.

„O altă lume este posibilă, dar fără America. Statele Unite sunt alături de Israel cu banii şi echipamentele lor militare. Hei, America! Cât vei plăti pentru asta? În fiecare zi, Declaraţia Drepturilor Omului este încălcată în Gaza”, a continuat el.

La rândul său, preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că el consideră SUA „responsabile de vărsarea de sânge din Gaza”, după vetoul exprimat de Washington. Calificând poziţia americană drept „imorală”, Abbas a adăugat că el consideră SUA „responsabile de vărsarea de sânge a copiilor, femeilor şi persoanelor vârstnice palestiniene din Fâşia Gaza, căzute victime ale forţelor de ocupaţie israeliene”.

Potrivit unui comunicat difuzat de biroul său de presă, SUA sunt „partenere ale Israelului la delictele de genocid, epurare etnică şi război” pe care statul israelian le comite în Gaza, în Cisiordania ocupată şi în Ierusalim. „Această politică devine un pericol pentru lume şi o ameninţare pentru securitatea şi pacea internaţionale”, a adăugat Abbas. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5092 secunde