Lege strictă privind angajarea de lucrători străini, adoptată în Ungaria

118
Lege strictă privind angajarea de lucrători străini, adoptată în Ungaria - 1-1686727042.jpg
Parlamentul Ungariei a adoptat aşa-zisa lege a lucrătorilor temporari, ce vizează reglementarea angajării de cetăţeni din afara Uniunii Europene în Ungaria, informează agenţia DPA.

Legea prezentată de ministrul economiei Mihaly Varga a primit 135 de voturi favorabile, în timp ce 47 de deputaţi din parlamentul unicameral au votat împotrivă şi zece s-au abţinut.

Prevederile legii reprezintă o reacţie a guvernului premierului Viktor Orban, care este ostil migraţiei, la criza mâinii de lucru din această ţară membră a UE.

Investitori chinezi, în special, planifică să construiască în Ungaria uzine pentru producerea de baterii pentru maşini electrice, iar funcţionarea unor astfel de uzine nu poate fi asigurată decât prin angajarea a mii de lucrători străini din afara Uniunii.

Noua lege prevede condiţii stricte pentru angajarea de străini din ţări nemembre ale UE. Permisele de şedere pot fi emise pentru maximum doi ani şi extinse cel mult un an, lucrătorii trebuie să demonstreze că dispun de un venit regulat şi de cazare, iar reunificarea familiei nu este permisă.

Legea permite de asemenea guvernului ungar să stabilească reguli detaliate privind muncitorii străini, să impună limite anuale şi să elaboreze o listă de state din care pot proveni muncitorii, prin decret.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5594 secunde