Parlamentul rus va reglementa prin lege activitatea grupării Wagner

188
Parlamentul rus va reglementa prin lege activitatea grupării Wagner - 1-1687768788.jpg
Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a Federaţiei Ruse lucrează la o lege care să reglementeze activitatea grupării paramilitare Wagner, care, la iniţiativa liderului ei, Evgheni Prigojin, a pornit un marş către Moscova pentru a schimba conducerea militară rusă, rebeliune în cele din urmă stinsă în urma unui acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, a declarat şeful Comisiei de Apărare din Dumă, Andrei Kartapolov, citat de CNN.

Conform înţelegerii, din care au fost publicate puţine detalii, Prigojin va fi absolvit de răspunderea penală, dar urmează să plece în Belarus. Şi combatanţii Wagner participanţi la insurecţie au primit promisiunea amnistiei, iar unii vor putea încheia contracte cu armata rusă. Dar încă nu este clar ce va întâmpla mai departe cu această grupare, care înaintea războiului din Ucraina s-a remarcat de asemenea în Siria şi ţări africane.

„Soarta companiei militare private Wagner nu a fost stabilită, dar nu este necesar să o interzicem, întrucât este o unitate pregătită de luptă, întrebări existând doar faţă de leadershipul ei, nu faţă de luptători”, a explicat Andrei Kartapolov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6169 secunde