Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, într-o vizită în China

160
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, într-o vizită în China - 20160929t120000z1782130389d1beue-1701592143.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko efectuează o vizită la Beijing, pentru discuţii cu liderul chinez Xi Jinping, a anunţat, duminică, presa de stat din Belarus, aceasta fiind cea de-a doua deplasare în China a aliatului apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin în acest an, informează agenţia Reuters.

Lukaşenko, care, potrivit presei de stat chineze, a fost întâmpinat cu salve de tun şi onoruri militare în timpul vizitei sale oficiale din 28 februarie - 2 martie a.c., efectuează de această dată o „vizită de lucru”, a relatat agenţia de stat BelTA.

„Negocieri între şeful statului belarus şi preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, vor avea loc la Beijing”, a precizat BelTA, citând serviciul de presă al lui Lukaşenko.

„Pe agenda vizitei figurează probleme legate de comerţ, economie, investiţii şi cooperare internaţională”, conform acestei media belaruse.

După primele lor convorbiri din acest an, Xi a declarat că „prietenia dintre China şi Belarus este de nezdruncinat, iar cele două părţi ar trebui să-şi consolideze în mod constant încrederea politică reciprocă şi să rămână prieteni adevăraţi şi buni parteneri”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6048 secunde