Rușii au bombardat orașul Liov, aproape de granița poloneză

114
Rușii au bombardat orașul Liov, aproape de granița poloneză - fondrazboiupdate-1647613485.jpg

Articole de la același autor

Războiul din Ucraina a intrat în a patra săptămână. Este a 23-a zi a invaziei rusești în Ucraina, iar sirenele continuă să răsune constant în orașele ucrainene bombardate aproape fără încetare de invadatori. Țintite sunt, din nou, regiunile Rivne, Volin, Liov, Ternopil și Ivano-Frankivsk.

Între timp, încercările de a determina regimul Putin să oprească războiul continuă. Australia și Japonia au anunțat noi sancțiuni împotriva băncilor și oligarhilor ruși, iar Joe Biden și Xi Jinping urmează să aibă o discuție telefonică inclusiv pe tema războiului din Ucraina. Rușii au început bombardamentele și în vestul Ucrainei, lovind, vineri, orașul Liov, aflat la aproximativ 70 de kilometri de granița poloneză.

Statele Unite au avertizat China că se va expune la represalii în cazul în care sprijină invazia rusească în Ucraina. Avertismentul a fost lansat cu câteva ore înainte de discuția programată a președintelui Joe Biden cu Xi Jinping.

„Suntem îngrijoraţi de faptul că ei intenţionează să asiste direct Rusia cu echipament militar care ar fi folosit în Ucraina. Preşedintele Biden va vorbi cu preşedintele Xi şi îi va spune clar că China va fi responsabilă pentru orice act care vizează sprijinirea agresiunii ruse şi că nu vom ezita să îi impunem costuri”, a declarat, joi, şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.


„Vedem cu îngrijorare că China se gândeşte să ofere Rusiei asistenţă militară directă”, a adăugat el.

Este avertismentul cel mai clar lansat Chinei de Statele Unite de la începutul războiului din Ucraina şi vine cu doar câteva ore înainte de o convorbire între liderii american şi chinez, programată sâmbătă, la 9:00, ora Washingtonului.

Discuţia, a patra dintre cei doi lideri de când Joe Biden este preşedinte, urmăreşte să menţină deschise canalele de comunicare între Statele Unite şi China, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki.

Potrivit Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, peste 320.000 de cetățeni ucraineni s-au întors acasă pentru a ajuta țara să lupte de când Rusia a început invazia, relatează CNN. Cei mai mulți dintre ei sunt bărbați.

„Băieții noștri nu renunță, așa că trebuie să ajutăm, trebuie să luptăm pentru țara noastră. Ucraina trebuie să fie liberă, ca toți oamenii”, a transmis Serviciul de Stat al Grănicerilor, joi, într-un mesaj pe Twitter.

Ucraina încă deține controlul asupra zonelor-cheie ale țării și rezistă cu îndârjire invadatorilor ruși, a afirmat președintele Volodimir Zelenski, vineri, la peste trei săptămâni de când a început invazia rușilor. „Vom fi liberi!”, a promis președintele ucrainean, într-un mesaj pe Telegram, vineri.

Forţele ucrainene au răspuns fiecărui atac din partea unităţilor ruse, a spus Zelenski, într-un mesaj video publicat pe Telegram, vineri, la primele ore ale dimineţii. Zelenski a dat asigurări că oraşe precum Mariupol în sud, Harkov în est şi Cernihiv în nord, asediate de trupele ruse, nu vor fi abandonate la greu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6472 secunde