Concurs "Decât abureala asta, mai bine fifty-fifty!"

369

Articole de la același autor

Subiectul medicamentelor compensate pare înșurubat pentru eternitate la... ordinea zilei. Iar atunci când bolnavii cred că el ar fi oarecum stabilizat, oficialitățile trag semnale de alarmă că fondurile pentru acoperirea acestor cheltuieli se subțiază pe zi ce trece.

Românii și, în mod special bolnavii, mai ales cei cronici, știu, că doar numai asta aud toată ziua de la oficiali: sistemul de sănătate trece printr-o criză financiară atroce, iar principala cauză o repre-zintă lipsa unui control eficient al consumurilor. Pe de altă parte, contribuabilii la fondul de sănătate se tot întreabă de ce trebuie să fie ei, la nesfârșit, țapii ispășitori ai deficiențelor din sistem.

Bolnavii care ni s-au adresat astăzi înțeleg situația, nu mai caută acum explicații, că doar s-au săturat de când o fac. Ceea ce ei doresc este ca salariații plătitori de asigurări de sănătate, în condițiile în care scot bani grei din buzunar atunci când au probleme de sănătate ("Să mă convingă cineva că eu bat câmpii și îmi retrag vorbele!" - Leila Ion, 48 ani), să fie scutiți, în viitor, de plata contribuțiilor pentru sănătate: "Adică, decât abureala asta, mai bine fifty - fifty! Nici noi să nu dăm statului niciun ban, nici statul să nu ne dea vreun șfanț pentru sănă-tate! Că de vociferat am obosit. Vai de cel care se îmbolnăvește, dacă n-are bani destui, moare cu zile! Eu, de exemplu, nu mai vreau să mor cu zile, iar pentru asta aș vrea ca suma de 178 lei ce mi se reține lunar pe ștatul de plată să mi-o pun la cec. Dacă făceam treaba asta de când m-am angajat, aveam acum o groază de bani, din care puteam să-mi îngrijesc sănătatea cum trebuie. De ce să tot fim furați pe față?. Nu se poate gestiona sistemul, să ne lase, că-l gestionăm noi!".

Contribuții virate în contul salariatului

Magda Suciu (51 ani) are altă idee: contribuțiile la sănătate să fie reținute în continuare pe ștatul de plată, dar ele să fie virate într-un cont personal al salariatului, din care statul să ia numai dobânda, iar sumele acumulate să fie la dispoziția salariatului pentru rezolvarea problemelor de să-nătate: "Sigur aș supăra multe persoane din spital dacă aș spune cât a costat-o pe fiica mea o simplă operație de apendicită! Mă tot gândesc câți bani le trebuie la bolnavii cu probleme mari? Iar compensarea medicamentelor, altă gogoriță! Asta se cheamă com-pensare sau bătaie de joc? Mă obligă să iau medicamentul cel mai ieftin, scos acu’ o sută de ani, care-mi face ficatul varză, că n-au ei bani de compensate! Păi, mai e logic să plătesc eu fondul de sănătate? Pentru ce să le fac lor cadou aproape două milioane lună de lună, până mă pensionez?".

E total bulversată…

Ca bolnavă cronic, S. Dumitru (49 ani) ne-a mărturisit că e complet bulversată de subiectul compensării medicamentelor: "Recent, am citit în ziar că se vor scumpi din nou medicamentele compensate. Medicul de familie mi-a zis că nu e nimic oficial, dar ideea ar fi să se compenseze medicamentele cele mai ieftine" – ni s-a plâns femeia, care, de asemenea, crede că acest cerc vicios ar putea fi închis prin neplata de către salariați a contribuțiilor la sănătate. Din punctul ei de vedere, atâta vreme cât industria medi-camentelor evoluează continuu, iar în anul 2011, bolnavii cronici români sunt obligați să se întoarcă la medicamente "de acum o sută de ani, pe motiv că sunt ieftine, mi se pare o crimă și un furt pe față! Atunci, întreb de ce să cotizăm noi la stat, dacă statul ne fraierește în halul ăsta?".

v v v

Urmare a înțelegerii cu FMI, Guvernul a anunțat că va revizui, din nou, lista medicamentelor compensate sau eliberate gratuit, urmând ca acestea să fie mai puține. Iar medicamentele care vor rămâne, în continuare, pe lista compensatelor și gratuitelor vor fi înlocuite cu altele, mai ieftine!

Studiile recente arată că există un decalaj foarte mare între nevoile pacienților români și tratamentele existente pe piață. Dacă pacienții europeni (?!) au acces la medicația de ultimă generație în timp real, în România este nevoie de multe zile de așteptare...

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 21 Iunie 2011
Stire din Cetățenești : Caneloni cu pui
Luni, 20 Iunie 2011
Stire din Cetățenești : Ceva dulce pe bază de mere
Sâmbătă, 18 Iunie 2011
Stire din Cetățenești : Graniță cu lămâie
Pagina a fost generata in 2.6809 secunde