Descoperirea Trecutului în 3D, proiectul internațional prin care putem explora bogățiile arheologice din Dobrogea

984
Descoperirea Trecutului în 3D, proiectul internațional prin care putem explora bogățiile arheologice din Dobrogea - fond-muzeu-3d-1698954898.jpg

Articole de la același autor

Institutul Național al Patrimoniului (INP), prin Direcția Patrimoniu Digital, desfășoară proiectul Descoperirea Trecutului în 3D. Proiectul inedit, care a ajuns și la Constanța, reprezintă o colaborare internațională, dedicată conservării digitale a patrimoniului cultural. Concret, Descoperirea Trecutului în 3D se desfășoară alături de compania Global Digital Heritage (GDH). Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost, joi, gazda unei conferințe de presă în cadrul căreia au fost prezentate mai multe detalii despre acest demers valoros pentru conservarea și documentarea patrimoniului cultural din Dobrogea.

La eveniment au fost prezenți directorul adjunct al Institutului Național al Patrimoniului, Bogdan Șandric, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, și reprezentantul companiei Global Digital Heritage, Victor Lopez.

În cadrul proiectului au fost incluse următoarele obiective: Cetatea romană Tropaeum Traiani, Monumentul Triumfal „Tropaeum Traiani” și metopele aflate în Muzeul Arheologic Adamclisi, toate aparținând epocii romane din sec. II d. Hr. De asemenea, se va începe și procesul de scanare a sitului arheologic „Cetatea Histria” de la Istria, așezare înființată de coloniștii greci în sec. VI î. Chr. și care ulterior s-a romanizat ca urmare includerii teritoriul antic al Dobrogei în Imperiul Roman. Având în vedere caracteristicile specifice ale sitului (dimensiune, relief, tipuri de roci), procesul de scanare este preconizat a fi finalizat anul următor. Motivele alegerii acestor monumente rezidă în valoarea arheologică și istorică excepțională, nevoia de a fi mai bine promovate și sprijinul acordat cercetării arheologice ce se desfășoară aici.

„Suntem moștenitorii unei bogății arheologice impresionante și avem datoria, față de generațiile viitoare și față de toți cei care scriu istoria și scot la suprafață dovezi ale existenței noastre, să le oferim siguranță și să ne implicăm continuu în activități și proiecte care să le susțină activitatea. Documentarea în format 3D poate oferi detalii incredibile și perspective noi asupra monumentelor istorice și a trecutului nostru, contribuind totodată la conservarea și protejarea acestor valoroase mărturii. Un demers excepțional pentru Dobrogea și pentru județul Constanța, susținut de Institutul Național al Patrimoniului, își propune, folosind tehnologie digitală, să creeze reproduceri detaliate și interactive ale Cetății romane “Tropaeum Traiani”, Monumentului Triumfal "Tropaeum Traiani" și metopelor aflate în Muzeul Arheologic Adamclisi, precum și ale sitului arheologic „Cetatea Histria”. Felicitări INP, pentru angajamentul dumneavoastră în acest proiect valoros! Cu siguranță, această inițiativă va oferi oportunități neprețuite pentru cercetători, studenți și publicul larg de a explora și înțelege mai bine istoria acestei regiuni și moștenirea sa culturală! Aceste obiective, aceste lucrări sunt destinate, cu siguranță, studenților, cercetătorilor, dar și nouă, celor care trăim aici. Prin proiecțiile 3D, cu siguranță, vom descoperi cu certitudine dovezile existenței noastre aici și nu numai, dar vom avea o proiecție foarte bine definită a tot ce înseamnă aceste situri arheologice, aceste cetăți”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

La rândul său, directorul adjunct al Institutului Național al Patrimoniului, Bogdan Șandric, a explicat scopul proiectului și de ce a fost aleasă zona Dobrogei. „Și monumentele și siturile se deteriorează. Ca urmare, ele trebuie prezervate. Am hotărât să mergem pe niște direcții care sunt de obiective turistice și istorice și arheologice de valoare absolut specială și care necesită neapărat o prezervare pe termen lung. De ce am ales Constanța? Avem Tomisul și Callatisul, avem o bogăție culturală remarcabilă și foarte multe motive și elemente pentru care orașul, zona este vizitată”, a precizat reprezentantul INP.

Prin intermediul tehnologiilor precum fotogrammetria și imagistica aeriană, utilizând echipamente de înaltă calitate și software-uri de ultimă generație pentru procesarea datelor obținute, Global Digital Heritage și Institutul Național al Patrimoniului vor crea modele 3D detaliate ale obiectivelor culturale vizate. Publicul va putea, astfel, să exploreze și să înțeleagă mai bine această moștenire culturală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7056 secunde