Preşedintele CJC, Mihai Lupu, a reacţionat după ce i-a fost retras sprijinul politic din partea PNL. "Sunt nevinovat!"

1422
3 min citire
Preşedintele CJC, Mihai Lupu, a reacţionat după ce i-a fost retras sprijinul politic din partea PNL.
Colegiul Director Județean (CDJ) al Partidului Național Liberal (PNL) Constanța a votat joi retragerea sprijinului politic acordat președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, în urma unei decizii luate de Biroul Politic Județean al PNL în ședința din 24 iunie. Reprezentanții Partidului Național Liberal explică această decizie, luată prin vot, ca o urmare firească a unui set de incompatibilități între ceea ce reprezintă valorile și principiile liberale pe de o parte și un șir continuu de devieri de la acestea, din partea lui Mihai Lupu.
Județul Constanța a intrat în cea mai accelerată și consistentă etapă de dezvoltare din ultimii 30 de ani și acest lucru se vede cu ochiul limpede. În acest context, așteptările de la noi sunt și rămân foarte ridicate. Șirul nesfârșit de controverse dar și o lipsă de colaborare și comunicare dintre Mihai Lupu și colegii noștri din partid a dus la votarea retragerii sprijinului politic", a subliniat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
În perioada ce urmează este misiunea noastră să asigurăm un flux administrativ neîntrerupt între primării și Consiliul Județean pentru a continua să dezvoltăm toate localitățile din Județul Constanța", a continuat acesta.
Votul consfințește decizia Biroului Politic Judeţean al PNL, care în ședința din 24 iunie, întrunit pentru a clarifica situația politică a președintelui CJ, a decis să convoace CDJ cu propunerea a-i retrage lui Mihai Lupu sprijinul politic.
Reamintim că ședința din 24 iunie a inventariat și analizat întreaga atitudine a lui Mihai Lupu în raport cu funcția pe care o ocupă, toate comportamentele acestuia în diferite situații de la preluarea mandatului până în prezent dar și toate acuzațiile care i se aduc. De asemenea subliniem, încă o dată, că în Partidul Național Liberal încurajăm dialogul, transparența și soluțiile reale în interesul cetățenilor.
La scurt timp după această decizie a apărut şi reacţia preşedintelui CJC, Mihai Lupu.
Am ales PNL încă de la începutul carierei mele. Valorile și conceptele ideologiei liberale m-au format în timp și m-au definit ca om. Nu agreez traseismul politic și nu am ales niciodată calea ușoară. În cei peste treizeci de ani, dedicați valorilor liberale, nu m-am gândit niciodată că locul meu în familia liberală, câștigat cu multă muncă și dăruire, ar putea fi desființat atât de ușor. Nu este doar un moment de tristețe sau de dezamăgire, ci și un moment de reflecție și de înțelepciune. Regret profund că sprijinul politic pe care l-am avut în partid a fost retras, fără a se ține cont de prezumția de nevinovăție. Consider că acest lucru este o încălcare a principiilor democratice și a valorilor pe care eu și PNL le-am promovat în mod constant. Am renunțat la funcții și m-am autosuspendat din calitatea de membru al PNL. Am făcut această alegere tocmai pentru a proteja imaginea partidului. Pare că nu a fost suficient. Acest lucru mă îndreptățește să cred că decizia de a mi se retrage sprijinul politic are la bază considerente de altă natură și întreține interesele personale ale unora, inclusiv prin aplicarea unei duble măsuri. Observ că altor colegi li s-a aplicat un tratament diferit, ceea ce accentuează sentimentul de nedreptate și favoritism în această situație. Doresc să mulțumesc tuturor celor care cred în mine, în corectitudinea mea și au ales să mă sprijine. Încrederea voastră mă motivează să merg mai departe și să lupt pentru dreptate și adevăr. Vă asigur că voi apăra în continuare valorile liberale. Cred în puterea noastră de a face politică în dialog permanent cu cetățenii și companiile din județul Constanța. Sper ca această decizie nedreaptă să nu afecteze ceea ce am construit până acum. Adevărul este unul singur. Sunt nevinovat și voi demonstra asta!", a transmis Mihai Lupu.
Reamintim că pe data de 13 iunie Mihai Lupu a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA pentru că ar fi luat mită plante decorate şi ornamentale, alături de alţi inculpaţi, de la un om de afaceri ajutat să câştige licitaţii publice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0428 secunde