Din seria negocierilor sindicale: procentaje diferite pentru majorările salariale ale angajaților din Educație

6287

Articole de la același autor

La începutul acestei săptămâni, reprezentanții sindicatelor din Educație s-au aflat într-o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria, pe tema salarizării din sistemul de învățământ. Astfel, au fost analizate propuneri de modificări legislative care să elimine inechitățile salariale din sistem și s-au stabilit creșterile pentru fiecare categorie de angajați.

La finalul întâlnirii, membrii de sindicat au fost informați de către reprezentanții federațiilor sindicale despre cele mai importante probleme abordate în cadrul acestei întâlniri.

„1. Eliminarea inechităților salariale pentru cei care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, funcțiile didactice auxiliare de conducere și pentru personalul administrativ.

Reprezentanții Guvernului României au agreat ca propunerile rezultate în urma discuțiilor avute între reprezentanții federațiilor sindicale din educație și Ministerul Educației să se regăsească într-un proiect de act normativ, care urmează să fie adoptat în perioada imediat următoare.

2. În ceea ce privește salarizarea în învățământ de la data de 1 ianuarie 2024, chiar dacă legea salarizării nu va fi finalizată și adoptată până la acea dată, angajamentul premierului Marcel Ciolacu este că se va găsi soluția să se acorde o majorare salarială, așa cum s-a angajat Guvernul atât prin acte normative, cât și prin declarații oficiale”, se arată în mesajul semnat de cei doi lideri sindicali Simion Hăncescu și Marius Ovidiu Nistor.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de tvr.ro, creșterile negociate de sindicate cu Guvernul indică procentaje diferite pentru majorările salariale ale angajaților din Educație: cadru didactic auxiliar – 5%; cadru nedidactic – 3%; inspector școlar general – 12%; inspector școlar general adjunct – 15%; director Casa Corpului Didactic – 15%; inspector școlar de specialitate – 16%; director de unitate de învățământ – 17,75%; director adjunct de unitate de învățământ – 18,25%; contabil șef – 7%; secretar șef – 7%.

„Săptămâna viitoare se vor definitiva toate calculele financiare și se va lua o decizie, care urmează să fie transpusă într-un act normativ, având în vedere că, fără acesta, nu pot fi cuprinse sumele suplimentare necesare în Legea bugetului de stat pentru anul 2024. Tot în cadrul întâlnirii de astăzi (luni, 23 octombrie – n.r.) am primit asigurări că nu vor fi probleme în ceea ce privește plata salariilor până la finalul acestui an”, se mai arată în mesajul adresat sindicaliștilor.

Într-o declarație de dată recentă, liderul FSE, Marius Ovidiu Nistor, spunea că rezolvarea inechităților salariale ar putea fi făcută prin majorări serioase pentru personalul din conducerea școlilor: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1.600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime de peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată.

„Guvernul rămâne un partener onest al partenerilor sociali. Împreună am găsit soluțiile pentru eliminarea inechităților salariale. Le vom pune în aplicare în cât mai scurt timp. Dialogul nostru rămâne deschis pentru a găsi cele mai bune soluții în ceea ce privește salarizarea, raportate la situația economică și la angajamentele asumate de Guvern”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul a subliniat faptul că la nivelul Guvernului sunt stabilite măsuri clare pentru asigurarea finanțării necesare desfășurării în bune condiții a procesului de învățământ, plății salariilor cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar așa cum au fost majorate prin OUG 57/2023, precum și pentru plata burselor pentru elevi și a decontării navetei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 4.0025 secunde