IȘJ Constanța, fruntaș la proiecte europene, codaș la conferințe de presă

40945
IȘJ Constanța, fruntaș la proiecte europene, codaș la conferințe de presă - fond-isj-cta-1698080766.jpg

Articole de la același autor

Cu prilejul Colegiului Prefectural ce a avut loc luni, 23 octombrie, între instituțiile deconcentrate care și-au prezentat rapoarte de activitate s-a numărat și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, a scos în evidență atât nerealizările, dar mai ales împlinirile în ceea ce privește starea învățământului constănțean pe anul școlar anterior, an în care o dezvoltare interesantă s-a înregistrat la capitolul atragerii de fonduri europene.

Raportul pleacă de la o creștere considerabilă și a numărului de copii, dar și a numărului de unități de învățământ, ca urmare a preluării sistemului de creșe. O veste importantă din acest sector este că și în acest an școlar au mai fost preluate o creșă și o grădiniță și urmează să se mai deschidă o altă creșă.

În schimb, s-au înregistrat scăderi în planul de școlarizare la învățământul primar, dar și la cel gimnazial și vocațional - de artă și cel sportiv.

Tot despre neîndeplinirea planului de școlarizare a vorbit „generalul” constănțean și la capitolele învățământ seral și profesional. „Nu am reușit, din păcate, să ocupăm toate locurile și asta ține de mentalitate, nefiind o filieră căutată de către elevi și părinți, de la 1.370 locuri s-au realizat numai 1.139. Există aici un întreg fenomen. Inițial se duc către învățământul particular, după care realizează că nu mai pot să achite taxele”, a declarat prof. Sorin Mihai.

Concret, din 31.526 de locuri propuse la învățământ primar s-au ocupat 31.341, iar la învățământul gimnazial, din 29.802 propuse s-au ocupat 28.218.

La clasa a IX-a seral, din 168 locuri propuse s-au ocupat 127.

În anul școlar 2022-2023, au rămas neșcolarizați 134 de elevi la învățământ primar, 136 – la gimnazial, 27 la liceal zi și 27 la profesional.

În ceea ce privește starea disciplinară a elevilor din județul Constanța, s-a renunțat la publicarea numărului de absențe înregistrate pe niveluri de studii, care au băgat în sperieți multă lume, și s-a făcut… compromisul publicării abaterilor disciplinare, capitol la care sunt „fruntași” liceenii de la seral, tot ei deținând și „supremația” la exmatriculări pentru absențe (13 exmatriculați).

Când a venit vorba de rezultatele la examenele naționale, inspectorul școlar general a ținut să precizeze inițiativa organizării a trei simulări județene care nu și-au arătat „roadele” după așteptări la Evaluarea Națională, dar la Bacalaureat s-a înregistrat un progres. „Vom avea grijă ca anul acesta să fie obligatorii simulările examenelor naționale, așa încât nu vom mai oferi posibilitatea instituțiilor de învățământ să aleagă dacă participă”, a anunțat prof. Sorin Mihai.

De departe, cel mai mare motiv de mândrie pentru „generalul” constănțean este echipa pe care a reușit să o închege în str. Mihai Eminescu în ceea ce privește proiectele pe fonduri europene, județul de la malul mării constituind un exemplu de bune practici.

Spre comparație, dacă în anul 2021-2022 au fost doar șapte instituții acreditate Erasmus pe educație școlară, anul trecut numărul lor s-a triplat, cele 20 de instituții reușind să atragă un buget de aproape 600.000 euro. La capitolul Mobilități în domeniul formării profesionale, cele 14 unități au atras aproape un milion de euro (918.296 euro).

260 de profesori, 42 de directori/directori adjuncți, 602 elevi (11-19 ani) și 88 elevi cu oportunități reduse au beneficiat de mobilități Erasmus în anul școlar 2022-2023.

De asemenea, prin Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin Componenta C15 - Educație a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în România, 42 de școli au atras o valoare nerambursabilă de 5.974.000 euro – runda martie 2022. Se adaugă dotările SMARTLAB, din PNRR.

În schimb, la capitolul „reflectarea activității IȘJ Constanța în mass-media locală”, comunicarea s-a rezumat la declarații, comunicate și… anumite interviuri și participări la emisiuni. Din păcate, au lipsit cu desăvârșire conferințele de presă, inspectorul general evitând astfel, probabil, întrebările indiscrete ale jurnaliștilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5612 secunde