Iată ce salarii au inspectorii școlari din Constanţa. Veniturile, rotunjite de activitatea din proiectele europene

8501

Articole de la același autor

Pentru foarte mulți directori din învățământul românesc, noul an școlar a adus modificări de… statut, în țară fiind anunțate peste 2.500 de demisii ca urmare a faptului că managerii ajunseseră să câștige și cu 2.000 de lei mai puțin decât colegii din cancelarie. Și asta în ciuda unei greve generale, la finalul căreia s-au promis multe, dar nu s-a concretizat mai nimic nici până la această oră.



În schimb, toți cei implicați în activități prestate în proiecte pe fonduri europene se bucură de o substanțială creștere a salariilor. Și, slavă Domnului, Constanța se numără printre județele câștigătoare a numeroase astfel de proiecte.

Recent afișată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța (noroc că legislația obligă un astfel de demers), lista funcțiilor plătite din fonduri publice la începutul acestui an școlar ne-a relevat cât de minunate sunt beneficiile oferite de proiectele europene: pe lângă plimbări, venituri substanțiale. Nu negăm faptul că birocrația pe care o presupune implicarea în aceste activități este una laborioasă și, implicit, cronofagă, dar ne îndoim că anumiți șefi chiar au timp să se ocupe și de asta… De fapt, conform fișei postului, din calitate de manager de proiect semnează doar pentru indemnizație.

Spre exemplu, inspectorul școlar general Sorin Mihai beneficiază de o mărire cu 5.297 lei a salariului brut ca urmare a activității prestate în acest gen de proiecte cu fonduri europene. Așa se face că, dacă, în urmă cu aproape jumătate de an, salariul brut al „generalului” era de 13.080 lei, de la 1 septembrie a devenit 20.012 lei. Ce să mai vorbim de salariul de-acum trei ani, când a venit la conducerea IȘJ Constanța (9.217 lei… nu tu gradație de merit, nu spor de 10% pentru suprasolicitare, ce să mai vorbim de activitate în proiecte europene).

De asemenea, tot pentru implicarea în același gen de activități pe fonduri europene, cele două inspectoare general adjuncte primesc în plus fiecare câte 4.989 lei. Salariul brut al prof. dr. Daniela Stan, datorită și indemnizației lunare pentru titlul științific obținut, se ridică la 19.835 lei, în timp ce al prof. Loredana Manolache ajunge la 18.885 lei.

Alți doi inspectori școlari mai beneficiază de drepturi salariale pentru activitatea prestată la proiecte finanțate din fonduri europene, fiind remunerați cu 2.751 lei, respectiv 4.586 lei în plus la salariul brut.

Și pentru că fără contribuția contabilului șef în nicio societate lucrurile nu se… mișcă, IŞJ Constanța nu face excepție. Așa încât ec. Roberta Laura Galav primește 4.686 lei pentru implicare în proiecte europene, salariul său brut ajungând la 17.685 lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5831 secunde