Fără cazier la catedră! Își vor păstra funcțiile Iulia Cabrancea și Lucian Faliboga?

2703
Fără cazier la catedră! Își vor păstra funcțiile Iulia Cabrancea și Lucian Faliboga? - cmyk-fond-cazier-1704910718.jpg

Articole de la același autor

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial de săptămâna trecută a Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în anul școlar viitor, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a transmis către toate unitățile de învățământ constănțene o circulară cu pașii cei mai importanți prevăzuți în documentul precizat. În premieră, unul dintre articole prevede că nu vor mai putea exercita funcții didactice persoanele cu cazier.



Marea majoritate a prevederilor acestei metodologii nu au suferit modificări, așa încât directorii cu experiență din unitățile de învățământ nu vor întâmpina probleme în parcurgerea tuturor etapelor.

Există, însă, o prevedere nouă, la art. 6 alin 7, care stipulează că „nu poate ocupa/exercita o funcție didactică de predare sau orice activitate didactică în sistemul de învățământ preuniversitar persoana care a fost condamnată penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni…”, inclusiv luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat.

Sunt deja de o notorietate nedorită cazurile de luare de mită ale foștilor inspectori Iulia Cristina Cabrancea și Lucian-Dorel Faliboga, chemați în instanță de un învățător din Constanța care a dat șpagă, în 2021, pentru ca soția sa să ia notă de trecere la concursul de suplinitori din septembrie 2021.

Pentru o altă speță, în urmă cu aproximativ doi ani (martie 2022), Iulia Cabrancea își pierdea funcția de inspector școlar pentru învățământ primar, ca urmare a mitei de 5.000 de euro primite pentru transferul în clasa a V-a al unei eleve de la Școala 43 la Colegiul „Mircea cel Bătrân”.

În ambele dosare, instanța a dispus pedepse cu suspendarea executării, cei doi profesori derulându-și activitatea la catedră: Lucian Faliboga predă matematică elevilor de la Școala Gimnazială „Gala Galaction” din Mangalia, iar Iulia Cabrancea este învățător la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”.

Ținând cont de actualele prevederi ale metodologiei, l-am întrebat pe inspectorul general Sorin Mihai dacă cele două cadre didactice riscă să-și piardă locul la catedră. „Pentru toate cadrele didactice trebuie să fie luate de către angajator măsurile stabilite de lege”, a fost răspunsul inspectorului general.

Pe de altă parte, „angajatorul” în cazul Școlii nr. 24 este reprezentat de prof. Corina Teodorov, directorul instituției, care, întrebată cum va proceda, a oferit „Cuget Liber” răspunsul primit de la IȘJ Constanța, a cărui concluzie o prezentăm în continuare: „Deoarece în hotărârea definitivă dată în anul 2022 nu se face referire la interdicția doamnei (Iulia Cabrancea – n.r.) de a preda, iar Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 a intrat în vigoare în luna septembrie 2023, nu există temei legal, deoarece cronologic hotărârea definitivă este anterioară legii”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2785 secunde